Când începe sezonul de schi pe pârtiile din Munții Șureanu

Sezonul de schi în Munții Sebeșului începe în 10 decembrie, după cum au anunțat reprezentanții Domeniului Schiabil Șureanu. Anunțul a fost făcut după ce în ultima perioadă în zonă a nins consistent.

Pârtiile, situate la o altitudine medie de peste 1.800 de metri, beneficiază de zăpadă naturală și nu există tunuri de zăpadă (altitudine minimă – 1.650 de metri, altitudine maximă 2.010 metri). Este o zonă montană preferată și de președintele Iohannis, anii trecuți, după cum remarcă g4media.

Accesul spre pârtii se face pe ruta Sebeș – Șugag – lacul Oașa (DN 67 C – Transalpina), apoi la dreapta spre mănăstirea Oașa – Luncile Prigoanei – Poarta Raiului – Domeniul Schiabil Șureanu (DJ 704). Distanță față de Sebeș este de 82 km, care pot fi parcurși în aproximativ 2 ore, în condiții de iarnă. Se poate ajunge și dinspre Sibiu, prin Jina și ulterior pe Transalpina. Drumul forestier de la Lacul Oașa până la Domeniul Schiabil Șureanu, în lungime de 18 kilometri, este întreținut de proprietarii cabanelor din zonă și este menținut practicabil în timpul sezonului. Lungimea totală a pârtiilor ajunge la 12 kilometri, fiind deservite de 3 instalații de transport pe cablu: 2 teleschiuri și un telescaun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Petrecere PORNO de 8 Martie în cel mai luxos club din...

Mai multe doamne și domnișoare din lumea politică și din lumea de business a Bucureștiului au petrecut într-un club luxos alături de un bărbat...

Un autocar cu 44 de pasageri a luat foc pe A1,...

Un autocar în care se aflau 44 de pasageri a luat foc marți dimineață, pe autostrada A1, între Sebeș și Sibiu. Călătorii au reușit...