Candidat ratat la o primărie comunală, bun de consilier al primului – ministru

„Pentru un viitor sigur!”, este sloganul sub care a candidat Ciprian Cătălin Hojda, în toamna lui 2020, la primăria comunei Moisei din Maramureș. Nu a câștigat, ceea ce nu înseamnă că viitorul său nu e sigur: a fost cooptat în echipa premierului Florin Cîțu.

Mai exact, Ciprian Cătălin Hojda a fost numit luni consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului, conform deciziei publicate în Monitorul Oficial.

Hojda a candidat în septembrie 2020, din partea PNL, la postul de primar al comunei Moisei, o comună maramureșeană cu 9.300 de locuitori. A obținut 39,8% din cele 4.654 voturi exprimate, mult sub performanța principalului candidat, Grigore Tomoioagă (PSD) care a primit 50,3% dintre voturi.

Ciprian Cătălin Hojda provine, ca și primul ministru Cîțu, din mediul bancar, fiind Retail Group Manager la BCR, calitate în care a încasat un salariu anual de peste 160.000 de lei, conform propriei declarații de avere.  

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole