Candidatul PSD pentru primăria Craiova: „Îi aştept pe toţi craiovenii la vot”

Lia Olguţa Vasilescu, candidatul PSD pentru primăria Craiova, a declarat la ieşirea de la urne, că a votat pentru cea mai bună echipă a unui partid politic şi i-a îndemnat pe cetăţeni să iasă la vot.

„Am votat astăzi pentru cea mai bună echipă a unui partid politic, o echipă care, de-a lungul timpului, a demonstrat că ştie să facă administraţie performantă: că ştie, că poate, că vrea! Sunt oameni care au ştiut să facă o campanie electorală decentă, bazată doar pe promovarea unor proiecte şi nu pe mizerii, aşa cum s-a întâmplat, din păcate, în ultimele două săptămâni”, a spus Vasilescu, care a votat în incinta Grădiniţei cu program prelungit „Petrache Poenaru”.

Olguţa Vasilescu şi-a expirat speranţa că vor ieşi cât mai mulţi craioveni la vot.

„Eu îi aştept pe toţi craiovenii la vot şi le mulţumesc celor care deja au venit la urne. Sper din toată inima să avem un număr cât mai mare de persoane care să îşi aleagă primarul, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, precum şi cele două consilii: local şi judeţean”, a mai spus Lia Olguţa Vasilescu.

Ea a venit la vot însoţită de soţul său, Claudiu Manda, preşedintele PSD Dolj, de actualul primar al Craiovei, Mihail Genoiu, de preşedintele CJ Dolj, Ion Prioteasa, de candidatul PSD la preşedinţia CJ Dolj, Cosmin Vasile, şi de mai mulţi candidaţi la CJ şi CL Craiova.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Romania intra pe data de 31 martie in Spatiul Schengen pe cale aeriana si maritima

România intră pe data de 31 martie în Spațiul Schengen pe...

România intră pe data de 31 martie în Spațiul Schengen pe cale aeriană și maritimă, iar situația se va schimba pentru românii care călătoresc...
Tavan prabusit peste o pensionara intr-un supermarket din Bucuresti

Tavan prăbușit peste o pensionară într-un supermarket din București. Femeia a...

Incident șocant într-un supermarket din Capitală, acolo unde o parte din tavan s-a prăbușit peste clienți! O femeie de 70 de ani a ajuns...