Capcana GNL și „asul din Marea Neagră”: poate România să decupleze Europa de dictatul marilor puteri?

În ultimele luni, Europa a ajuns din nou în centrul unei discuții dramatice despre securitatea energetică. Dependența de gazul importat, în special de gazul natural lichefiat (GNL) american, a fost identificată ca o vulnerabilitate strategică, în condițiile în care deciziile politice de la Washington și tensiunile comerciale transatlantice pun presiune pe relațiile tradiționale între SUA și Uniunea Europeană. În condițiile în care Donald Trump amenință cu tarife și contra‑măsuri comerciale ce pot afecta statele membre UE, întrebarea devine inevitabilă: unde se situează România în acest tablou complex al energiilor și geopoliticii?

Europa și paradoxul securității energetice

După invazia Rusiei în Ucraina în 2022, Europa a reușit să reducă drastic dependența de gazul rusesc — de la aproape jumătate din totalul importurilor în urmă cu câțiva ani, la o proporție mult mai mică în 2025, în principal prin creșterea importurilor de GNL american. Pe hârtie, transformarea a părut un succes: sancțiunile și întreruperea fluxurilor de gaz rusesc au fost compensate de grandoarea comerțului transatlantic. Însă această schimbare a adus o nouă dependență: Europa este acum vulnerabilă la deciziile politice ale Statelor Unite și la dinamica pieței mondiale de GNL.

Sursa: Reuters

Pe fondul acestor schimbări, Bruxelles a convenit asupra unor reguli pentru a elimina treptat importurile de gaze din Rusia până în 2027, în efortul de a consolida securitatea energetică a Uniunii.

07:21 • Internațional

NYT: Aceasta e echipa de bătăuși a lui Trump, pentru numele lui Dumnezeu

06:31 • Internațional

Problema tehnică a avionului Air Force One amână temporar deplasarea lui Donald Trump la Davos

România: un tip aparte în matricea energetică europeană

În mijlocul acestui joc mare și incomod pentru multe capitale din UE, România stă într‑un loc aparte — nu pentru că ar fi complet izolată de tensiunile energetice globale, ci pentru că are resurse proprii rare în contextul european și pentru că este pe cale să‑și rescrie propria poveste energetică.

România este deja cel mai mare producător de gaze naturale din Uniunea Europeană, acoperindu‑și consumul intern fără a depinde de importuri externe semnificative. Producția curentă de circa 8‑10 miliarde de metri cubi pe an este planificată să se dubleze până în 2027, când intrarea în producție a zăcământului Neptun Deep din Marea Neagră ar putea aduce 18‑20 de miliarde de metri cubi anual.

Acest lucru ar transforma România într‑un exportator net de gaze, cu perspective de a livra surplus către piețe externe. Oficialii de la București subliniază că, deși unele cantități vor merge către piața europeană, nevoile interne vor fi satisfăcute prioritar, iar surplusul va genera venituri importante pentru bugetul de stat.

Cât de „salvator” e gazul românesc pentru Europa

Privită din afară, povestea României poate părea o schimbare de paradigm. Este o țară din estul UE cu gaze în Marea Neagră, pregătită să ajute Europa să scape de dependența de importuri externe. Totuși, realitatea este mai nuanțată. Cantitatea de gaze pe care România o poate produce din Neptun Deep ar reprezenta doar o parte mică din cererea enormă a pieței europene, care se bazează încă pe importuri masive pentru a satisface consumul total.

Astfel, în timp ce România ar putea deveni un furnizor important în regiune, nu poate, în mod realist, înlocui singură nevoia generală a Europei de gaze externe — fie ele din America, Rusia sau alte surse.

Strategii și infrastructură: planul Bucureștiului

Pe plan intern, România nu stă cu mâinile în sân. Strategia energetică națională adoptată recent — prima din ultimii 17 ani — pune accent pe valorificarea resurselor interne, reducerea dependenței de importuri, investiții în capacități de producție, infrastructură modernă și tehnologii avansate pentru energia curată și sigură.

În plus, operatorii de infrastructură estimează o creștere semnificativă a consumului intern de gaze până în 2028, pe fondul dezvoltării industriale și a noilor capacități energetice care vor folosi gazul ca materie primă.

România se uită și dincolo de hidrocarburi tradiționale: sectorul biomethanului este în curs de reglementare și poate integra în rețea energie produsă din surse organice, sprijinind decarbonizarea și diversificarea mixului energetic.

Riscuri, critici și scepticism

Nu totul este roz în povestea energiei românești. Organizații de mediu pun sub semnul întrebării eficiența proiectelor pe termen lung și impactul lor real la nivel european, subliniind că resursele rămân totuși limitate în comparație cu cererea UE și că rolul României de furnizor strategic într‑adevăr decisiv rămâne discutabil.

Mai mult, o analiză recentă a importurilor europene arată că, paradoxal, anumite state membre UE — inclusiv România — au continuat să importe cantități semnificative de energie rusească în 2025, evidențiind dilemele complexe ale pieței energetice europene și interdependența persistentă cu furnizori din afara blocului comunitar.

Ce înseamnă România pentru viitorul energetic al Europei

În condițiile în care Uniunea Europeană este prinsă într‑o “capcană a gazelor” — prinsă între dependența de gazul american și încă fluxurile rusești — România se află într‑o poziție relativ puternică. Resursele sale, dacă sunt gestionate cu prudență și integrate într‑un plan coerent pe termen lung, pot să ofere nu doar siguranță energetică națională, ci și un avantaj strategic în regiune.

Dar miza reală nu este una simplă: cât de bine poate transforma România această producție în siguranță economică, stabilitate socială și influență geopolitică într‑o Europă tot mai fragilă și interdependentă.

România nu este o soluție miraculoasă pentru criza energetică europeană, dar poate fi un element cheie — nu prin cantități uriașe de gaze, ci printr‑o atitudine pragmatică, un plan coerent și un angajament de a construi reziliență într‑un mediu global imprevizibil.