Capitala Australiei intră în carantină pentru prima dată de la izbucnirea pandemiei

Publicat: 12 aug. 2021, 19:00, de Laura Macovei, în Internațional , ? cititori
Capitala Australiei intră în carantină pentru prima dată de la izbucnirea pandemiei
Israelul intră în lockdown pentru a treia oară

Capitala Australiei a anunțat intrarea în carantină pentru șapte zile după descoperirea unui singur caz de Covid-19, informează AFP.

Este pentru prima dată de la începutul pandemiei când în Canberra este instituită această măsură, iar de vină pare să fie varianta Delta a coronavirusului, care a dat peste cap strategia „Zero COVID” adoptată de autoritățile australiene.

Aproximativ 400.000 de locuitori ai acestui oraş au intrat în izolare începând de joi, ora locală 17:00 (08:00 GMT).

Este cel mai grav risc sanitar întâmpinat în teritoriu de la începutul anului şi chiar de la începutul pandemiei”, a apreciat Andrew Barr, şeful de guvern al teritoriului capitalei australiene.

El a indicat că o persoană testată pozitiv pentru COVID-19 a fost în contact cu populaţia într-un moment când era contagioasă.

Spre deosebire de multe alte oraşe australiene, de la începutul pandemiei de COVID-19 în primăvara anului trecut, la Canberra nu a fost instituită niciodată până acum vreo carantină.