Care este cel mai mare inamic al siluetei

Publicat: 11 sept. 2021, 22:30, de Mădălina Bălăceanu, în ACTUALITATE , ? cititori
Care este cel mai mare inamic al siluetei

Mihaela Bilic explică, într-o postare pe Instagram, că deși până acum s-a crezut că zahărul este vinovat pentru excesul de greutate în cazul copiilor, studiile arată că, de fapt, proteinele au un impact mai mare în acest caz.

”Prea multe proteine la vârsta de 4 ani= kilograme în plus la 7 ani. Dacă până acum dădeam vina pe zahăr și grăsimi pentru excesul de greutate, studiile recente arată că prea multă carne duce la obezitate.

International Journal of Obesity a publicat un studiu portughez făcut pe 2000 de copii în cadrul proiectului Generația XXI. Cercetătorii au constatat ca un consum excesiv de proteine (de 2-3 ori doza zilnică) la vârsta de 4 ani se traduce printr-un IMC crescut câțiva ani mai târziu.

Nevoile organismului sunt de 1 g proteine /kilogram corp/zi, însă în țările dezvoltate se consumă mult mai mult. Mâncăm chiar și de 3 ori pe zi carne, când ar trebui să mâncăm de 3 ori pe săptămână. Și nu doar carnea e vinovată, ci și consumul în exces de mezeluri și semipreparate, ouă brânzeturi sau chiar proteine de origine vegetală.

De frica îngrășatului mulți copii primesc meniuri bogate în proteine și sărace în carbohidrați, când de fapt făinoasele dau energie pentru mișcare iar excesul de proteine predispune la obezitate. Singura soluție pentru controlul siluetei este diminuarea consumului global de mâncare, adică mai puține proteine, mai puțin zahăr, mai puține grăsimi… Chiar dacă pare ciudat, e mai sănătos să fii flămînd decât îndopat cu carne/proteine!”, a scris Mihaela Bilic, pe Instagram.

Mihaela Bilic: „Avem nevoie să ne cunoaştem şi să ştim când ne este foame şi când ne lipsesc alte lucruri”

Mihaela Bilic explică ce înseamnă un stil de viaţă sănătos și de ce emoţiile şi trăirile ne influenţează apetitul. Medicul nutriţionist a subliniat ce ar trebui să facem pentru a avea un regim alimentar sănătos şi sustenabil pe termen lung.

„Un stil de viaţă sănătos înseamnă nu doar alimentaţie, înseamnă că îţi foloseşti corpul, de la emoţii până la mişcare, aşa cum a fost el construit – suntem animale sociale şi avem nevoie de cei din jur ca să ne echilibrăm şi să ne desăvârşim, deci nu trebuie să trăim izolaţi.

Apoi, trebuie să ne mişcăm şi să ne folosim muşchii, să punem inima să pompeze, pentru că mişcarea nu neapărat slăbeşte, ci ne asigură acest echilibru psihic, şi, nu în ultimul rând, să avem grijă să ne cunoaştem emoţiile şi să avem curajul să le lăsăm să se manifeste şi să trăim prin intermediul lor, pentru că altfel emoţiile inhibate şi nevalidate se revarsă în mâncare.

Mâncarea este doar unul dintre elementele unui stil de viaţă sănătos, iar când vine vorba despre alimentaţie echilibrată şi sănătoasă, aici lucrurile sunt şi mai simple – pare simplu, dar e complicat – trebuie să mâncăm puţin din toate. Ideal este să avem în fiecare zi măcar 15 alimente diferite pe care să le consumăm, dar cantitatea să fie moderată spre mică. Deci paradoxul este că să mâncăm cât mai puţin cantitativ şi mai diversificat este mai sănătos”, a spus Mihaela Bilic.

Potrivit specialistului oamenii trebuie să-și dea seama când mănâncă pe fond de stres.

„Mai există şi acel mâncat pe fondul stresului. Oamenii trebuie să înveţe să facă diferenţa: foamea este una, iar tot ce înseamnă trăiri şi emoţii sunt lucruri separate. Mâncarea are acest rol incredibil de a ne calma şi a ne înlătura emoţiile negative, însă vine la pachet cu calorii şi kilograme în plus. Cu cât suntem mai în contact cu viaţa noastră interioară, emoţională, şi mai dispuşi să avem grijă de ea, cu atât mâncatul pe bază de stres şi confundatul foamei cu alte stări sufleteşti vor avea loc mai rar. Avem nevoie să ne cunoaştem şi să ştim când ne este foame şi când ne lipsesc alte lucruri” a mai spus Bilic.