Care sunt avantajele certificatului verde european

Parlamentul European și statele membre au ajuns la un acord cu privire la certificatul verde, în contextul pandemiei de coronavirus. Se pare că acest document are anumite avantaje, chiar dacă multe persoane nu sunt de acord cu el, considerând că „se încalcă libertăți”.

Prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, a vorbit despre avantajele pe care le oferă certificatul verde european.

„Trebuie considerat o facilitate pentru că pe lângă avantaj pe baza vaccinului, el are încă două componente. Pe de o parte, dacă ai unul dintre cele patru vaccinuri operate la nivelul Europei, Pfizer, BioNTech, AstraZeneca, Johnson & Johnson, atunci fără nicio problemă poți circula dintr-o țară în alta, țările respective nu mai au dreptul în momentul introducerii certificatului Covid să introducă persoane în carantină”, a spus Rareș Bogdan, la Antena 3.

Europarlamentarul precizează că toate țările care vor semna acordul privind certificatul verde european nu vor mai putea solicita cetățenilor să plătească testele COVID-19. Cheltuielile vor fi suportate de Comisia Europeană.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Ascensiunea necoafată a directorului Spitalului de urgență Floreasca: mason, specialist în...

Andrei Bogdan Zidaru a fost numit, la finele anului trecut, în funcția de manager al Spitalului de Urgență Floreasca București la solicitarea ministrului Alexandru...
Horia Constantinescu pleaca de la ANPC

Horia Constantinescu pleacă de la ANPC! ”Am scris o pagină de...

Horia Constantinescu, șeful Agenției Naționale pentru Protecția Consumatorului, a anunțat joi că pleacă din instituție! A fost desemnat candidat PSD la Primăria Constanța. Horia...