Care sunt cele mai îndatorate municipii reședință de județ în 2023

Publicat: 06 nov. 2023, 07:30, de Sebastian Silvestru, în News , ? cititori
Care sunt cele mai îndatorate municipii reședință de județ în 2023

La sfârșitul lunii septembrie, municipiul București avea un grad de îndatorare de 10,50%, iar limita maximă de îndatorare este de 30% din veniturile proprii, potrivit Legii finanțelor locale.

De la an la an, administrațiile locale accesează tot mai multe împrumuturi bancare sau guvernamentale pentru a acoperi partea ce le revine în diverse proiecte pe fonduri europene sau pentru finanțarea unor cheltuieli curente, cum ar fi asigurarea termiei în perioada rece.

Odată cu accesarea de noi împrumuturi, crește și gradul de îndatorare al municipiilor, unul dintre cele mai importante criterii în funcție de care băncile pot decide dacă mai oferă sau nu alte credite.

Gradul de îndatorare reprezintă raportul între valoarea totală a datoriilor de plată, care rezultă în urma contractelor de leasing sau de credit, și venitul net al consumatorului, în cazul de față municipiile.

Conform datelor de la Ministerului Finanțelor, datoria publică locală era de 20.456,2 milioane de lei, fiind împărțită în trei grupe: după tip (directă sau garantată), după valută (Lei, EURO și USD) și după scadențe (între 1-5 ani și peste 5 ani).

Clasamentul celor mai îndatorate municipii în 2023

Dintre cele 41 de municipii reședință de județ, plus București, am analizat, din punct de vedere al gradului de îndatorare, zece orașe mari și mijlocii, reședințe de județ, din toate regiunile istorice ale României.

Locul 1 – Buzău – 16,11%. Liderul acestui clasament este municipiul Buzău, „capitala” județului cu același nume. Gradul de îndatorare al Buzăului este de 16,11%, ceea ce înseamnă că se apropie de limita maximă permisă de lege, de 30% din veniturile proprii.

La sfârșitul trimestrului 3, situația financiară a municipiului Buzău nu arăta prea bine. Autoritatea locală avea acumulate împrumuturi în valoare totală de peste 55 de milioane de euro, iar gradul de îndatorare stabilit pentru 2024 este de 23,28%.

Primarul Constantin Toma a împrumutat bani pentru finanțarea de cheltuieli curente, pentru asigurarea energiei termice și pentru alte cheltuieli de investiții publice nespecificate.

Pentru investițiile publice nespecificate, primăria a împrumutat în 2018 de la CEC Bank aproape 10 milioane de euro. Împrumutul este scadent în anul 2028. Creditele accesate au scadența până cel târziu în anul 2038.

Locul 2 – Galați – 12,37%. În septembrie 2023, datoria publică locală a municipiului Galați era de peste 10 milioane de euro, iar gradul de îndatorare de 12,37%. Cel mai mare credit contractat de primarul Ionuț Pucheanu este în valoare de 30 de milioane de euro și are ca destinație finanțarea investițiilor de interes local și achiziția de bunuri.

Locul 3 – Ploiești – 11,31%. Andrei Liviu Volosevici, primarul municipiului reședință de județ, a împrumutat de la băncile comerciale peste 100 de milioane de euro exclusiv pentru finanțarea investițiilor de interes local. Și totuși, Ploieștiul, în mare parte, arată ca după bombardamentele americanilor din 1944.

Locul 4 – București – 10,50%. Gradul de îndatorare al Capitalei este de 10,50%. După ce a plătit datoria istorică de 3 miliarde de lei, lăsată de Gabriela Firea, actualul primar a contractat împrumuturi care la finele lunii septembrie cumulau puțin peste 90 de milioane de euro.

Primarul Nicușor Dan a contractat împrumuturi pentru refinanțarea datoriei publice locale, realizarea investițiilor publice de interes local și finanțarea unor cheltuieli curente determinate de achitarea obligațiilor de plată către furnizorul de energie termică.

Locul 5 – Oradea – 9,68%. Are în desfășurare 14 împrumuturi la băncile comerciale din România și la Banca europeană de Investiții, totalul serviciului datoriei publice fiind de 34 de milioane de euro.

A doua cea mai mare investiție făcută din banii împrumutați are o valoare de peste jumătate de milion de euro și este destinată soluțiilor informatice integrate pentru simplificarea procedurilor administrative și reducerea birocrației la nivelul municipiului.

Municipiile mari ale României sunt cele mai puțin îndatorate

Locul 6 – Craiova – 6,17%. Gradul de îndatorare al bugetuului local al municipiului Craiova, în urma contractării/garantării de finanțări rambursabile este de 6,17%. Pe locurile următoare se regăsesc Timișoara cu 5,96%, înregistrând venituri anuale în 2023 de 837 de milioane de lei, Iași cu 4,41%, Cluj-Napoca cu 4,16% și pe locul 10 municipiul Constanța, care are un grad de îndatorare de doar 1,65%.

Brașovul nu a intrat în acest top. Dacă vă întrebați de ce, pe site-ul primăriei nu se regăsesc datele actualizate pentru 2023, chiar dacă legea obligă autoritățile locale să o facă. Am contactat primăria pentru a solicita varianta actualizată 2023, însă doamna inspector Oana Maria Chiriță mi-a sugerat că ar fi mai bine să fac o solicitare în scris, iar dumneai îmi va răspunde în „termenul legal”.

Păcat, domnule Coliban, păcat!