Cartea sacră a anului geto-dacic: 6 luni de trudă și una de relaxare

Așa arăta calendarul unei civilizații care învățase să lucreze cu spor și să se bucure cu patimă.

Structura străvechiului an dacic

Spre deosebire de palizii contemporani care aleargă ca bezmeticii 12 luni pe an și tot nu le ajunge, dacii noștri aveau un sistem calendaristic înțelept și generos: 6 luni a câte 60 de zile fiecare, plus o lună întreagă (de 60 de zile, desigur) dedicată concediului, ritualurilor lubrice, petrecerilor cu zimbri la proțap și vizitelor la rudele de dincolo de Dunăre.

Salariile erau mai mari, pentru că raportul muncă-timp era bine calibrat, iar stresul lipsea cu desăvârșire. Dacă un dac întârzia la muncă, explicația era clară: „E-n luna Futaion, lasă-l în pace.”

Cele 6 luni geto-dacice și ritualurile aferente

1. Luna Germinarion (ziua 1 – ziua 60)
   Luna semănatului și a planurilor mari. Se începea anul cu băuturi amare și urlete în peșteri, pentru alungarea lenei adunate peste iarnă. În ziua a 13-a, se organiza Dansul Plugului Înroșit, un ceremonial în care flăcăii purtau brâuri de cânepă udă și împungeau simbolic pământul fertil.
2. Luna Cărnurion (ziua 61 – ziua 120)
   Luna sacrificiilor și a echilibrului între slană și suflet. Se tăia primul berbec cu dinții încrucișați, se bea sângele amestecat cu zeamă de soc, iar în fiecare sat se alegea un Sfat al Tăietorilor de Pofte. Toate certurile trebuiau rezolvate prin lupte în mocirlă.
3. Luna Zdruncelion (ziua 121 – ziua 180)
   Luna seismelor sociale și a probelor de bărbat. Aici se țineau ritualurile de inițiere ale tinerilor: cărat pietre în buzunare, răcnete în fața ursului bătrân și băi în apă cu gheață și leuștean. Fecioarele încingeau horo-răsucelile, dansuri sacre care garantau fertilitate.
4. Luna Bețivion (ziua 181 – ziua 240)
   Luna vinului greu și a revelațiilor bețive. Sacerdotul-clapon al satului rostea Discursul Întrupat în fața butoaielor pline, iar sătenii îl contraziceau până rămâneau afoni. Se dansa pe cioburi de ceramică și se compuneau balade întortocheate despre trecutul glorios.
5. Luna Pârjolion (ziua 241 – ziua 300)
   Luna focurilor ritualice și a vânătorilor de fiare. Se dădeau lupte cu mistreți adevărați, nu alegorici. Era permisă arderea gardurilor vechi ca ofrandă către zeul Sânverdan, protectorul celor cu tenul brăzdat. În noaptea a 57-a se ținea Alergarea Goală cu Torțe.
6. Luna Clăditorion (ziua 301 – ziua 360)
   Luna construcțiilor și a filozofiei de șantier. Se ridicau ziduri, sanctuare, porți și idei. Era singura lună în care se permitea cuvântul „strategie”. Femeile înțelepte rosteau blesteme constructive pentru ca lucrările să iasă drepte.

Luna de concediu: Futaion (ziua 361 – ziua 420)

Singura lună în care era interzisă munca sub orice formă. Se vizitau verișoarele de pe linie maternă, se organizau Maratoane de Amintiri, în care bărbații recitau din memorie toate aventurile erotice care le fuseseră iertate. Se bea lapte de capră fermentat cu busuioc și se jucau Șotronul Păsărilor Migratoare – un joc de societate care implica ghicitul viitorului din zborul berzelor.

Futaion era și luna sarcinilor obligatorii – cine nu rămânea însărcinat în Futaion risca să fie luat de râs de sat, dar și de zei.

Nu seamănă cu nimic din ce cunoaștem!

Calendarul dacic era o poezie în șapte strofe. Dintre ele, Futaion era refrenul sacru. În celelalte luni se muncea cu patos și bășcălie, dar în Futaion – se iubea, se râdea, se urla către lună și se băga totul la locul lui. Asta e rânduiala străbună. Și cine suntem noi să o stricăm?

adevăratul calendar dacic

Despre calendarul gustativ dac: când lunile se numeau după ce se mânca

Înțelepții Daciei n-au avut obsesia timpului, ci a burții. Dacă în alte culturi lunile purtau nume de zei, de anotimpuri sau de stihii, în calendarul geto-dacic lunile aveau un singur criteriu de denumire: ce se mânca în ele.

În Dacia profundă, 60 de zile era exact cât durează o poftă mare, iar un an întreg nu era altceva decât o rotire sacră între cârnați, brânzeturi, borșuri și dulciuri greu de descris fără sunete. Nu se zicea „e februarie”, se zicea: „e Arsurion, bagă-ți niște ghindă în cârnat, că altfel te ia durerea de colon sacru”.

Lunile se chemau ca să nu uite omul ce are de mâncat, nici dacă dădea damblaua peste el.

De aceea, în loc de luni se foloseau denumiri precise, unele onomatopeice, altele de-a dreptul acustic-metabolice:

• Sfarmăbrânză – lună sfărâmătoare de brânzeturi vechi, destinată înțelepților care molfăie și mestecă lent, cu nasul în vintre și sufletul în caș.
• Arsurion – lună explozivă, unde toate mâncărurile trebuiau să usture undeva, ca să iasă demonii leneviei prin porii frunții.
• Părușon – lună a ciorbelor și a palmelor rituale, în care dacii își dădeau „câte una preventiv” ca să nu uite să mestece.
• Năclăion – lună lipicioasă și dulce, în care se consumau halvițe, fierturi de visuri și plăcinte care te lăsau lat de plăcere și glicemie.
• Dezlegarion – lună a peștelui și a iertărilor gătite lent, în care se tăcea mult și se înghițea și mai mult.
• Trântorion – lună a desfătărilor grele, cu porc peste porc, piftie peste sarmale, și rugăciuni către zeul Burdihan, protectorul stomacului umflat.
• Futaion – luna concediului absolut, când nimeni nu muncea, dar toată lumea consuma: carne, vin, orgolii și iubire de scurtă durată, dar cu gust lung.

Aceste denumiri nu erau doar utile. Ele erau educative. Un copil dac știa din fașă că, dacă e Năclăion, primește plăcintă, iar dacă e Trântorion… trebuie să-și țină bine șorțul. Așa s-a născut simțul ritmic al mesei sacre dacice – calendarul în burtă.

Bucatele sacre ale lunilor dacice: când mâncarea era rugă și gogârț în același timp

În calendarul Daciei profunde, fiecare lună nu era doar o perioadă de muncă și ritual, ci și un prilej de înfulecat ancestral, cu mâna, cu pofta și cu prețuire pentru zeii carbohidraților. A mânca era un gest ceremonial. A găti – o transă mistică. A repeta porția – un act de credință. Iată deci cele șapte mari mese ale anului dacic, fiecare cu tămâierile, afumările și rânjetul său sacru.

1. Lunara Sfarmăbrânză – luna înțelepților fermentați

În această lună, în care Dacii dezlegau misterele muntelui și ale intestinului gros, brânza era mai mult decât aliment – era vocație. Se consuma:

• Urdă bătută în ciocane de lemn, ca să prindă vibrație de lup.
• Brânză puturoasă de Peștera Gâfâielii, cu miros de viziune.
• Caș purtat în sân până transpiră adevărul.

Totul era uns cu un deget de unt vrăjit, care, se zicea, putea domoli bârfele vecinelor. Se bea zer amestecat cu praf de alună și se rosteau proverbe fără sens.

2. Arsurion – luna vânturilor piperate

Luna aceasta marca întoarcerea ființei către intestine. Mâncărurile erau de foc și ardeau păcatele:

• Cârnați răsuciți în formă de spirală dublă, după ADN-ul dac.
• Frigărui de bursuc și ghindă, afumate sub zodia Ursidei.
• Zeamă de fasole dansată, în care se aruncau pietricele pentru noroc.

Cine reușea să mănânce fără să scoată sunete din ambele capete, era declarat Om de Cuvânt.

3. Părușon – luna bătăilor ritualice și a ciorbelor acre

Ciorba în această lună era totuna cu judecata. Se servea:

• Borș de sânge de gâscă adormită, pentru limpezirea minții.
• Zeamă de praz cu miere de pădure și o palmă peste ceafă, combinație perfectă.
• Supă de rădăcini uitate, în care se spunea că plutește spiritul matriarhatului dacic.

Se mânca în cercuri, cu capul acoperit de coajă de nucă și cu o rugăciune către Zeul Pântec.

4. Năclăion – luna dulciurilor toxice și a înfulecărilor întunecate

Aici începea delirul glucozei sacre. Se servea:

• Plăcintă de mure cu mâzgă de smochină neagră, doar după post de două zile.
• Gogoși prăjite în untură de lup steril, ca să nu se înmulțească relele.
• Halviță de țelină cu scorțișoară și gânduri erotice reprimate.

Cei mai vrednici primeau titlul de Dulcebaron.

5. Dezlegarion – luna peștelui afumat și a turtei spovedite

Când venea vremea iertărilor și a părerilor de rău, se mânca ușor doar în aparență:

• Pește de râu afumat în buruieni uitate de romani.
• Turte de mei cu muguri de pin, mestecate lent, cu gândul la foștii iubiți.
• Icre de paște păstrate în sare dacică, ce se sfărâmau pe limbă cu glas de cuc.

Se bea tulburel și se recita din Cartea Slăbiciunilor, un volum apocrif al tribului Muțomanu.

6. Trântorion – luna abundenței grosolane și a sacrificiului porcului cu nume de om

Marea orgie dacic-alimentară:

• Porc umplut cu alt porc, apoi tăvălit în miere și hrean.
• Sarmale în foi de hamei, mâncate doar după ce ți-ai cerut iertare de la ficat.
• Piftie de cocoș bătut, considerată afrodiziac dacă tremură în fața femeii dorite.

Ritualul includea împărțirea cârnaților după nume: cel lung e pentru Bărzoi, cel scurt e pentru Suciu.

7. Futaion – luna odihnei, desfrâului și gusturilor riscante

În singura lună dacică dedicată concediilor, se scotea totul din beci și din străfundul poftei:

• Rasol de ciută amețită, servit cu sos de păpădie beată.
• Salată de râme prăjite, o specialitate balcanică cu origini suspecte.
• Tocană de amintiri și cârcei, cu mult usturoi și râsete la masă.

Se bea orice, cu oricine. Inclusiv lapte de capră bătrână, dacă era cu dragoste.

Revelația burții și adevărul uitat al lunilor dacice

Adevărul despre calendarul dacic n-a fost descoperit într-o bibliotecă, nici în vreun muzeu părăsit, nici măcar într-o peșteră luminată de torțe și interpretări dubioase. L-am găsit într-un vis cu miros de ciorbă și sunet de clăbuci. L-am auzit în bătaia cu lingura în cazanul fierbinte al unui cioban bătrân, care mi-a zis fără să clipească: „Dacii numărau zilele după cum le chiorăiau mațele. Dacă-ți chiorăie azi a saramură, e clar că-i zi de Arsurion.”

Am înțeles, brusc, că istoria se scrie cu sânge, dar se memorează cu grăsime. Că sufletul unui popor nu stă în inscripții latine sau basoreliefuri de la Roma, ci în felul în care fierbe o zeamă bună la foc mic, cât o lună întreagă.

Într-o lume care a uitat să mănânce lent, să-și respecte stomacul și să pună sare cu gândul curat, acest calendar dacic e mai mult decât o glumă bună. E o metodă de a reînvăța timpul prin gust. De a înțelege că nu ești viu dacă n-ai o sărbătoare în farfurie, că nu există muncă fără Trântorion și nu există iubire adevărată fără Futaion bine condimentat.

Istoria oficială ne-a furat sensurile și ni le-a înlocuit cu trimestre fiscale și „luni ianuarie” fără gust. Dar iată-ne aici, reconstituind sacrul din sarmale, geometria cosmică din cârnați, și eternitatea dintr-o bucățică de brânză uitată în pivniță.

Burdihanus ne-a luminat.

Și pentru asta, să închinăm o ulcică de vin ars, în tăcere, întru pomenirea strămoșilor care au știut să trăiască fiecare zi cu lingura în mână și cu zâmbetul uns de slană.