Casa Albă își pierde secretarul de presă după cinci zile. Katie Zacharia, în centrul scandalului licenței de avocat
Postul de secretar de presă al Casei Albe și-a pierdut titulara la doar cinci zile de la numire. Katie Zacharia a fost demisă pe fondul controversei legate de lipsa licenței de avocat. Noua purtătoare de cuvânt se prezentase public drept avocat, deși nu promovase examenul de barou.
Katie Zacharia a fost demisă din funcția de secretar de presă al Casei Albe după cinci zile
Surse din interiorul administrației americane susțin că plecarea nu a fost una voluntară. Potrivit acestora, Katie Zacharia ar fi fost concediată după ce controversa privind lipsa acreditării juridice a luat amploare, relatează The New York Times.
Pe de altă parte, Donald Trump a prezentat public o altă versiune. Președintele american a povestit că a stat de vorbă cu ea și că ar fi încurajat-o să își reconsidere poziția.
Ba mai mult, liderul de la Casa Albă a redat și o parte din dialog. Trump spune că a întrebat-o dacă are cu adevărat nevoie de această funcție. I-a transmis apoi că, după părerea lui, nu are.
„Sincer, dacă aș fi în locul tău, m-aș răzgândi”, a declarat Donald Trump, potrivit The New York Times.
Prima conferință de presă a declanșat scandalul licenței de avocat
Un grup de supraveghere cere anchetă la Baroul din California
Scandalul a ajuns rapid și pe masa instituțiilor. Miercuri, grupul de supraveghere Campaign for Accountability a depus o plângere la Asociația Baroului din California.
Organizația solicită verificarea situației purtătoarei de cuvânt, suspectată că s-ar fi prezentat în mod repetat, în fața publicului, drept avocat, deși nu ar deține licență de exercitare a profesiei.
Plângerea invocă și legislația statului american. Potrivit documentului, este vorba despre „un comportament considerat de legea din California drept infracțiune”, a transmis grupul de supraveghere.
Cine este Katie Zacharia
Katie Zacharia și-a petrecut mare parte din carieră ca comentator politic conservator. A ocupat, de asemenea, mai multe roluri în zona de comunicare. Pe 9 octombrie, a primit oferta pentru postul de secretar de presă al Casei Albe.
Referitor la pregătirea juridică, Wall Street Journal arată că Zacharia a absolvit facultatea de drept și a susținut apoi examenul de barou în California. Nu a reușit însă să îl promoveze.
Testul este considerat pe scară largă unul dintre cele mai greu de trecut din Statele Unite.