Casa Verde pentru baterii: prosumatorii pot primi până la 15.000 de lei pentru sisteme de stocare
Prosumatorii din România ar putea beneficia de o nouă schemă de finanțare pentru instalarea bateriilor de stocare a energiei produse de panourile fotovoltaice. Proiectul Ghidului pentru programul destinat sistemelor de stocare a fost publicat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.
Prin noul program, finanțarea acordată de Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) poate acoperi cel mult 75% din valoarea proiectului, în limita a 15.000 de lei, TVA inclus.
Bugetul anunțat pentru schemă este de 400 de milioane de euro, iar programul se adresează persoanelor fizice care au statut de prosumator.
Ce condiții trebuie să îndeplinească bateriile
Sistemele pentru care se solicită finanțare trebuie să fie noi și să fie compatibile cu instalația fotovoltaică pe care prosumatorul o deține deja. O condiție esențială este ca bateria să aibă o capacitate de minimum 12 kWh.
Ghidul prevede și cerințe tehnice clare în ceea ce privește tehnologia utilizată. Sunt eligibile sistemele bazate pe:
- Li-Ion;
- LiFePO4;
- Na-Ion;
- alte tehnologii echivalente care nu conțin plumb.
Bateriile pe bază de plumb-acid, indiferent de tehnologia constructivă folosită, nu vor putea fi finanțate prin program.
De asemenea, sistemele trebuie să beneficieze de o garanție de cel puțin cinci ani și să aibă o durată de minimum 3.000 de cicluri.
Finanțarea nu se va mai acorda doar în ordinea înscrierii
Una dintre schimbările importante este modul de selectare a beneficiarilor. Spre deosebire de programele în care finanțarea este acordată în funcție de momentul înscrierii, noua schemă introduce un sistem bazat pe punctaj.
Un solicitant poate obține maximum 100 de puncte, repartizate astfel:
- contribuția proprie – maximum 40 de puncte;
- capacitatea sistemului de stocare – maximum 40 de puncte;
- puterea instalată a sistemului fotovoltaic – maximum 20 de puncte.
Astfel, criteriile tehnice ale sistemului și nivelul contribuției proprii vor avea un rol important în stabilirea beneficiarilor.
Cât poate costa sistemul finanțat
În cadrul programului a fost stabilit un standard de cost maxim eligibil de 1.250 de lei/kWh pentru capacitatea de stocare instalată, TVA inclusă.
Finanțarea AFM nu poate depăși însă plafonul de 15.000 de lei și nici procentul de 75% din valoarea eligibilă a proiectului.
Implementarea programului va fi făcută exclusiv prin instalatori validați de AFM, conform condițiilor stabilite în Ghid.
Cine poate beneficia de program
Un element important anunțat de Ministerul Mediului este că programul se adresează tuturor persoanelor fizice care au calitatea de prosumator.
Nu contează dacă panourile fotovoltaice au fost instalate printr-un program derulat de AFM sau dacă au fost cumpărate și montate din fonduri proprii.
Potrivit ministrului Mediului, Diana Buzăianu, dezvoltarea capacităților de stocare reprezintă etapa următoare după extinderea producției de energie fotovoltaică.
„România a investit masiv în producerea energiei cu ajutorul panourilor fotovoltaice. Pasul firesc este să investim acum în stocare”, a transmis ministra, explicând că bateriile permit utilizarea seara a energiei produse în timpul zilei.
Programul urmărește astfel nu doar reducerea costurilor pentru prosumatori, ci și creșterea capacității de stocare a energiei și a rezilienței sistemului energetic național.