Căsătorie cu două mirese în Italia, la Montoro

Italia este una dintre țările europene care au legalizat căsătoria între două persoane de același sex. De fapt, nu se numește chiar căsătorie, ci uniune civilă. Anul trecut, pe 24 iulie a fost înregistrată prima astfel de uniune civilă din Italia.

Un cuplu de lesbiene, la numai două luni de la intrarea în vigoare a legii care permite asta, a spus da la Castel San Pietro, lângă Bologna. Ceremonia a fost considerată un eveniment istoric și a fost ținută de primarul orașului. Acum, la aproape un an de la acest eveniment, la Montoro a mai avut loc o astfel de uniune civilă, prima înregistrată aici.

Două mirese, Valentina și Rossella, în prezența rudelor, apropiaților, familiei, au fost căsătorite de către primarul Girolamo Giaquinto. Acesta a fost la fel de emoționat ca miresele și le-a urat „călătorie lungă și strălucitoare pe drumul vieții împreună”.

La imaginile postate de Primăria Montoro pe rețelele de socializare, lumea care le-a văzut s-a împărțit în două: o parte care a făcut cuvenitele urări la o căsătorie, și alta care a spus că numai între o femeie și un bărbat poate să existe o căsătorie.

Consilierul pentru Egalitatea Șanselor din municipiul Montoro, Antonietta Montanera, a arătat că fiecare are libertatea de a alege cum și dacă vrea să se căsătorească.

Și a felicitat miresele pentru curajul de a-și exprima sentimentele și iubirea: „sunteți două femei minunate, Rossella și Valentina, și vă mulțumesc pentru puterea voastră! Vă mulțumesc pentru curajul și capacitatea de a vă arăta sentimentele fără să vă temeți de dezaprobarea celorlalți. Orașul Montoro a primit dragostea voastră cu mândrie. Să fiți fericite!”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Petrecere PORNO de 8 Martie în cel mai luxos club din...

Mai multe doamne și domnișoare din lumea politică și din lumea de business a Bucureștiului au petrecut într-un club luxos alături de un bărbat...

Un autocar cu 44 de pasageri a luat foc pe A1,...

Un autocar în care se aflau 44 de pasageri a luat foc marți dimineață, pe autostrada A1, între Sebeș și Sibiu. Călătorii au reușit...