Cât câștigă Mihai Trăistariu pe litoralul românesc

Publicat: 08 iul. 2022, 22:00, de Eliza Popa, în LIFESTYLE , ? cititori
Cât câștigă Mihai Trăistariu pe litoralul românesc

La începutul anului 2022, Mihai Trăistariu spunea că o duce foarte rău din punct de vedere financiar, deși suma lunară pe care o câștiga nu era deloc mică. Motivul pentru care nu se descurca erau datoriile la bănci și facturile uriașe.

Mihai Trăistariu este stabilit în Constanța și profită de acest lucru cât de mult se poate. Pe timpul verii, artistul susține concerte pe malul mării, iar onorariul pe care îl negociază Mihai Trăistariu este în funcție de durata cântării. Astfel, el a dezvăluit că ajunge seara acasă și cu 1000 de euro.

„Pentru un concert de 45 minute, la zilele orașelor sau la nunți eu iau 1.500 de euro. Însă, la terase, la resorturi și la teatrele de vară, sumele sunt foarte mici, de 200-300 de euro. La teatrele de vară se pun câte 20 de artiști pe un afiș, cânți 2-3 melodii, și iei tot cam așa, în jur de 200 de euro. Dar nici nu încap mai multe piese, căci spectacolul s-ar lungi la zece ore.

La terase, mă înțeleg cu omul, îi cânt 20 de minute și îmi dă vreo 300 de euro. Pentru că locuiesc în Constanța, mi-am făcut o încrângătură, am vreo 15-16 locuri unde cânt toată vara. Andreea Bălan zicea că pe Litoral faci doar bani de semințe, dar eu tot vin seara acasă cu câte 1.000 de euro, din trei locuri, deci, se poate”, a declarat Mihai Trăistariu, potrivit B1 TV.

Altă afacere de pe litoral a artistului

Veniturile cântărețului sunt suplimentate și din chiria apartamentelor pe care le deține în Mamaia.

„Am scăzut prețurile vara aceasta, cu vreo 100 de lei. În lunile iulie și august, prețul este de 350 de lei pe noapte, în condițiile în care în același bloc proprietarii închiriază și cu peste 500 de lei pe seară. Vine lumea la mine”, a mai spus artistul.