Cât costă două nopţi în Hotelul Star Wars din parcul Disney World, Florida

Publicat: 07 aug. 2021, 21:30, de Eliza Popa, în Travel , ? cititori
Cât costă două nopţi în Hotelul Star Wars din parcul Disney World, Florida

Hotelul „Star Wars: Galactic Starcruiser”‘, din parcul de atracţii Walt Disney World din Orlando (Florida), îi va îmbarca pe oaspeţii săi într-o navă spaţială pentru o aventură de trei zile de imersiune interactivă completă, deşi deocamdată la un preţ care nu este apt pentru toate buzunarele.

Potrivit EFE, sejurul la hotelul „Star Wars: Galactic Starcruiser” reprezintă o experinţă revoluţionară de două nopţi „în care tu şi grupul tău se vor îmbarca într-o aventură Star Wars unică de acest gen. Este povestea Star Wars cea mai imersivă creată vreodată„, notează Disney pe site-ul său.

Galactic Starcruiser este „o navă de croazieră spaţială” cu preţuri pe măsura acestei aventuri, iar pentru a te bucura de ea trebuie să scoţi din buzunar până la 6.000 de dolari pentru două nopţi. Preţul unei „cabine” standard pentru două persoane, în vigoare între 20 august şi 17 septembrie 2022, este de 1.209 de dolari de persoană pe noapte sau de 4.809 de dolari pentru două nopţi, potrivit agerpres.ro. Pentru trei adulţi care împart aceeaşi cabină (doi adulţi şi un copil), Disney a anunţat că preţul va fi în total de 5.299 de dolari pentru întreaga aventură.

Iar pentru patru persoane (trei adulţi şi un copil), preţul total va fi de 5.999 de dolari, sau 749 de persoană pentru o noapte.

Vizitatorii vor parcurge file de poveste

Tariful variază şi în funcţie de data de plecare în călătorie, de numărul de invitaţi şi de tipul de cabină rezervată pentru această experienţă de două nopţi de „imersiune totală” în aventurile francizei create de George Lucas.

Potrivit Disney, preţul include „un divertisment continuu, imersiv şi interactiv unde opţiunile determină experienţa”, plus mâncarea ce va fi în acord cu „gusturile” interplanetare. Potrivit site-ului „Galactic Starcruiser”, călătoria începe la terminalul Walt Disney World Resort, unde oaspeţii vor face cunoştinţă cu platforma de lansare şi se vor îmbarca pe „Halcyon”.

Odată aflaţi la bord, vizitatorii vor parcurge „file de poveste” din saga Star Wars în care îşi vor putea alege tipul de joc pentru a-şi determina propria aventură şi evoluţia ulterioară. De exemplu, ei vor putea alege să facă parte din Primul Ordin sau din Rezistenţă, sau dintr-o bandă de contrabandişti. Vizitatorii vor putea, de asemenea, interacţiona cu personaje familiare ale acestei saga şi învăţa să mânuiască sabia laser pentru a-i putea înfrunta pe duşmani.