Cât reprezintă costurile cu certificatele verzi şi contribuţia de cogenerare în prețul energiei

Publicat: 29 sept. 2021, 16:06, de Viorela Pitulice, în ESENȚIAL , ? cititori
Cât reprezintă costurile cu certificatele verzi şi contribuţia de cogenerare în prețul energiei

Efortul bugetar pentru a susţine certificatele verzi și contribuţia de cogenerare timp de șase luni, așa cum au promis guvernanții, se ridică la peste 2 miliarde lei, potrivit estimărilor Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE). Pentru un consumator casnic, aceasta ar însemna o scădere a facturii de 10-15%, în medie.

În prezent, toţi consumatorii de electricitate plătesc în facturi, separat de preţul energiei, certificatele verzi (pentru producţia de energie regenerabilă) şi contribuţia de cogenerare de înaltă eficienţă.

Am analizat eliminarea temporară din facturi a certificatelor verzi şi a contribuţiei de cogenerare. Am putea face acest lucru pentru o perioadă de şase luni, spre exemplu, pentru a vedea cum funcţionează piaţa„, a declarat Dumitru Chiriţă, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), audiat în cadrul Comisiei parlamentare de anchetă privind preţurile energiei.

Costurile cu certificatele verzi şi contribuţia de cogenerare ar urma să fie asigurate, în perioada următoare, din bugetul de stat, după cum au anunțat autoritățile.

La un consum mediu anual de 50 de TWh, la nivel naţional, efortul bugetar pentru a susţine certificatele verzi ar fi de 3,2 miliarde de lei pe an, iar, pentru contribuţia de cogenerare, un miliard de lei. Deci în total 4,2 miliarde de lei pentru un an. Dacă vom face acest lucru pentru o jumătate de an, este vorba de 2,1 miliarde de lei„, a precizat Dumitru Chiriţă.

Prețuri peste așteptări

Dumitru Chiriţă a mai afirmat, în cadrul Comisiei de anchetă, că ANRE se aştepta ca preţurile să crească după liberalizare, însă nu la nivelul la care au ajuns acum. Cu toate acestea, regulamentele europene interzic oricărei autorităţi a statului să intervină în formarea preţurilor.

Premierul Florin Cîțu a declarat recent că de la 1 noiembrie se va aplica compensarea facturilor la energie şi gaze. Măsura vine atât pentru consumatorul casnic, cât şi pentru cel non-casnic, deoarece trebuie avute în vedere şi IMM-urile şi companiile mici. De această măsură ar urma să beneficieze aproximativ 5,3 milioane de gospodării, adică aproape 10.000.000 de persoane.

Piaţa de electricitate din România a fost complet liberalizată la 1 ianuarie 2021, iar cea de gaze naturale, la 1 iulie 2020. Energia electrică și gazele naturale se află în topul scumpirilor înregistrate în acest an, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică.

Astfel, în intervalul august 2020 – august 2021, preţurile la energie electrică au urcat cu 24,65%, în timp ce la gaze naturale majorarea a fost de 20,55%. Potrivit unor estimări realizate de mai multe organizații non-guvernamentale, prețul la energie electrică a crescut cu peste 65%, comparativ cu ultima lună din 2020, în timp ce la gaze avansul a fost chiar și de peste 100%.