Cătălin Predoiu susține că PNL va avea „o competiție cu celelalte partide politice pentru propria existență”
Cătălin Predoiu a susținut un discurs ferm și mobilizator în fața colegilor liberali. El a subliniat rolul pe care îl are PNL în menținerea cursului democratic al României. El a avertizat însă că urmează o perioadă critică și că în următorii ani, formațiunea politică se va lupta pentru existența sa politică.
În discursul său, Cătălin Predoiu a evidențiat rolul pe care l-au jucat liberalii în păstrarea direcției pro-occidentale a României, în contextul crizei politice din ultima jumătate de an.
„România a rămas democratică, România a rămas pe drumul Euroatlantic și asta este în bună măsură, dacă nu în cea mai mare măsură, meritul Partidului Național Liberal, meritul dumneavoastră. Sunt onorat și recunoscător că fac parte din această echipă și că am avut șansa, poate unică, în viața unui om să lupți alături de un partid pentru destinul țării tale”, a declarat el.
De asemenea, el a vorbit despre lupta pe care a avut-o de dus formațiunea politică pentru supraviețuirea politică. Mai mult, această competiție va continua și în anii ce vor urma, sub presiunea presiunii deficitului uriaș și a problemelor economice ale țării.
„În următorii 3-4 ani de zile, partidul va duce o competiție cu celelalte partide politice pentru propria existență politică, dar în paralel, în continuare, pentru păstrarea destinului euroatlantic al României, pentru că atacurile asupra acestui destin din partea unora dintre competitorii politici nu au încetat și nu vor înceta. Suntem, poate mai mult ca niciodată, într-o ipoteză descrisă de Marele Brătianu care spunea că politica este un lucru grav, grav de tot, pentru că ai în mână viața și viitorul țării tale. Și asta avem noi în mână, viața și viitorul țării noastre și destinul Partidului Național Liberal în anii care vin. Iar acum mai trebuie să ducem o bătălie pentru salvarea finanțelor țării de la o situație extrem de complicată”, a completat el.
În plan intern, Predoiu a cerut „o adevărată revoluție în partid” și a trasat câteva direcții strategice pentru redresarea și reconectarea PNL cu electoratul. Ministrul a subliniat că un rol esențial în acest proces îl vor juca primarii, care trebuie să-i apropie de oameni, indiferent de mediul din care fac parte.
„Trebuie să mizăm pe primari și să avem grijă de ei, precum avem grijă de ochii din cap, pentru că ei sunt lumina și zborul de energie al partidului. Să încurajăm meritocrația, nu numai în guvern, ci și în partid. Să relansăm politici electorale liberale, care se adresează în fiecare categorie de antreprenor, fiecare ia cât un mesaj, fiecare ia cât o politică, astfel încât să ne regăsim izvoarele noastre, baza noastră electorală. Să continuăm conectarea la forurile europene, la mediile politice europene, dar să dezvoltăm în același timp și conectarea și reconectarea la mediile politice americane este esențial pentru țara noastră pentru a trage sprijin politic, pentru a atrage investiții străine care înseamnă nu numai prosperitate, ci și securitate”, a încheiat acesta.