Câte păsări sunt pe Pământ

Terra găzduieşte circa 50 de miliarde de păsări, aproape de şase ori mai mult decât numărul oamenilor, potrivit unei estimări realizate de oameni de ştiinţă australieni şi publicată în revista Proceedings of the US National Academy of Sciences.

Potrivit DPA, o echipă condusă de William Cornwell de la University of New South Wales (UNSW) din Sydney a lucrat cu date referitoare la 9.700 de specii cunoscute de păsări pe plan global, care, potrivit cercetătorilor, reprezintă 92% dintre toate speciile existente.

Cercetătorii au asociat sondaje ştiinţifice ale unor specii individuale care trăiesc în anumite zone de distribuţie cu cele aproape un miliard de înregistrări din baza de date ornitologică online eBird.

Cele mai răspândite păsări

Cercetătorii au ajuns la concluzia că există relativ puţine specii comune şi multe specii rare. Printre cele mai răspândire 10 specii de păsări din lume se numără vrabia de casă (1,6 miliarde), graurul (1,3 miliarde), pescăruşul cu inel (1,2 miliarde) şi rândunica (1,1 miliarde).

Cercetătorii au mai descoperit că cele mai puţin răspândite ordine de păsări din lume sunt pasărea kiwi, care nu poate zbura, din Noua Zeelandă (3.000 de exemplare) şi păsările aparţinând familiei mesite (154.000), care trăiesc în lăstărişuri, endemice pe teritoriul Madagascar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Wizz Air introduce trei curse noi din Cluj Napoca

Care este numărul de telefon al Wizz Air pentru România fără...

Călătorii care au întrebări sau nelămuri legate de rezervările de bilete de avion de la Wiz Air întâmpină, de regulă, dificultăți în a contacta...

Dănuț Păle ține CV-ul la secret. A dezvoltat o afacere de...

Afacerile de tip cartel au devenit o normalitate în România. În timp ce directorii sau șefii din instituții semnează pentru contracte din bani publici...