Câți elevi au promovat Bacalaureatul în sesiunea din toamnă

Rata de promovare înregistrată în sesiunea august-septembrie a examenului Bacalaureat este de 30,3%, înainte de afișarea contestațiilor, a anunțat marți Ministerul Educației. Primele rezultate se găsesc pe edu.ro.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Educației, în aceeași sesiune a anului trecut, înainte de soluționarea contestațiilor, procentul candidaților care au promovat a fost 31,5%.

Astfel, în sesiunea din această toamnă au promovat 9.703 candidați, din care 6.816 provin din promoţia curentă, iar 2.887 de candidaţi provin din promoţiile anterioare. Rata de succes pentru promoția 2020 – 2021 este 32,3%. Pentru promoțiile anterioare, rata de succes a candidaților este 26,3%.

La probele scrise s-au prezentat 32.043 dintre cei 38.949 de candidaţi înscrişi. Au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă 77 de candidaţi.

Contestațiile pot fi depuse marți, între orele 12.00 și 18.00, atât în format fizic, cât și electronic.

Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor, vor fi anunțate vineri. 

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Inspector ITM implicat în acoperirea mortală a unui accident de muncă...

O operațiune de amploare a avut loc joi seară, când autoritățile au efectuat percheziții și au reținut mai mulți suspecți în legătură cu un...

Explozie la Rafinăria Petromidia! S-a activat Planul Roșu de Intervenție

Azi dimineață a avut loc o explozie urmată de un incendiu la Rafinăria Petromidia din județul Constanța. Deflagrația a produs degajări mari de fum,...