Câți porci vor putea crește românii în gospodării. Sancțiuni mari, dacă se încălcă legea

Un proiect de Lege, inițiat de UDMR și care a primit raport favorabil din partea Comisiei de agricultură a Camerei Deputaţilor, prevede eliminarea limitei numărului de porci care pot fi crescuţi într-o gospodărie, dar şi introducerea unor sancţiuni drastice pentru cei care transportă ilegal animale.

Proiectul de lege stabileşte norme de prevenire şi control al pestei porcine africane la porcinele deţinute şi sălbatice în România. Actul normativ are ca obiectiv reducerea efectelor negative asupra sănătăţii animalelor, dar și a consecinţelor economice, sociale, culturale şi de mediu.

„Acest proiect de lege a fost depus în primăvara anului 2021, în momentul în care se pregătea o ordonanţă de urgenţă care limita numărul de porci, respectiv creşterea porcilor în gospodăriile populaţiei, în fermele familiale la 5, şi nici nu permitea valorificarea acestor porci, era numai pentru autoconsum. Noi am considerat că asta nu este bine, mai ales având în vedere că din consumul intern, 80% vine din import, deci noi am zis că acea iniţiativă a ANSVSA va extirpa în totalitate creşterea porcului în fermele mici, mijlocii, în gospodăriile populaţiei şi în fermele familiale. (…) Ieri am dat un raport favorabil pentru acea lege”, a declarat pentru AGERPRES deputatul UDMR Könczei Csaba, membru al comisiei, iniţiator.

El spune că au purtate discuţii pe marginea proiectului de lege cu Ministerul Agriculturii şi cu ANSVSA recent, ajungându-se la un acord comun privind o formă finală, votată de către deputaţii din Comisia de Agricultură.

Principalele modificări

Pe lista modificărilor aduse de comisia de specialitate se numără eliminarea limitei numărului de porci care pot fi crescuţi într-o gospodărie. În același timp, se are în vedere introducerea unor sancţiuni drastice pentru cei care transportă ilegal animale.

„În proiectul legii, votat în comisie, şi sper că intră în curând în plen, nu mai există nicio limită de creştere a numărului porcilor în orice fel de gospodărie sau în orice fel de fermă. Există impuse nişte reguli elementare de securitate şi pentru cei mai mici fermieri şi pentru cei mai mari, în funcţie de mărimea fermei. Sunt nişte reglementări draconice pentru transportatorii ilegali de animale, mai ales transportatorii de porcine pe teritoriul ţării, deoarece ei erau de fapt factorul principal de propagare a pestei porcine. Deci, transportul şi comerţul ilegal cu porcine era vectorul principal de propagare a pestei porcine africane. Sunt sancţiuni draconice până la confiscarea autovehiculului, până la confiscarea şi eutanasierea animalelor transportate ilegal”, a precizat parlamentarul.

Dat fiind faptul că proiectul de Lege a trecut de comisia de specialitate, politicianul se așteaptă ca el să fie votat cât de curând de plenul Camerei Deputaţilor.  

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat și urmează, acum, să fie votat într-o şedinţă ulterioară de plen de Camera Deputaţilor, forul decizional în acest caz.

Citeste si Reguli stricte pentru țărani la achiziția de porci vii, la presiunea CE. Câte animale au voie să crească

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Convocarea Adunării Generale Ordinare a Acționarilor Transelectrica

Directoratul Companiei Naționale de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica”–SA, societate administrată în sistem dualist, cu sediul social în str. Olteni nr. 2–4, clădirea „PLATINUM...
Oana Sivache, inlocuita de la sefia ASSMB de Nicusor Dan

Oana Sivache, înlocuită de la șefia ASSMB. Nicușor Dan: ”Primarul Bucureștiului...

Primarul Nicușor Dan a înlocuit-o din funcție pe Oana Sivache, director ASSMB, vizată de o anchetă DNA! Vezi în rândurile de mai jos ce...