Câți profesori s-au programat pentru a se vaccina anti-Covid. Precizările ministrului Educației înainte de redeschiderea școlilor

Publicat: 25 ian. 2021, 18:27, de Raluca I. Heroiu, în Educație , ? cititori
Câți profesori s-au programat pentru a se vaccina anti-Covid. Precizările ministrului Educației înainte de redeschiderea școlilor

Săptămâna viitoare urmează să fie luată o decizie referitoare la redeschiderea școlilor din data de 8 februarie. Între timp ministrul Educației anunță că până în acest moment aproximativ 6.000 de cadre didactice au primit prima doză de vaccin anti-Covid. În total s-au înscris la vaccinare 80.000 de cadre didactice.

În etapa a doua, procentul celor cu disponibilitate de vaccinare a crescut semnificativ. Până acum, nu a început un proces dedicat sectorial pentru personalul din învățământ, dar conform discuțiilor cu coordonatorul campaniei de vaccinare, înainte de 8 februarie se va începe și un proces cu <<prioritate sistemică>> pentru personalul din învățământ”, a spus Sorin Cîmpeanu. 

Școlile ar urma să se redeschidă din 8 februarie. Ministrul Educației a prezentat cele trei scenarii după care vor funcționa școlile.

„Ne dorim ca școala să înceapă, conform celor anunțate, în 3 scenarii: scenariul verde (rata de infectare să fie sub 1 la mia de locuitori -toate școlile deschise), scenariul galben (între 1 și 3 la mia de locuitori rată de infectare – grădinițe, învățământ primar plus clasele VI-VIII și XII-XIII, de asemenea cu prezență fizică), și scenariul roșu (cu rata de infectare peste 3 la mie, dar nu mai mult de șase la mie, pentru că știm bine că la peste șase la mie intră în carantină întreaga localitate – vor merge fizic toți copiii de grădiniță și elevii din învățământul primar). Universitățile, beneficiind de autonomie universitară, vor lua propriile decizii”, a declarat ministrul, conform Digi FM