Câți români au avut până în prezent Covid-19? Rafila: Numărul real este probabil de aproape 10 milioane

Publicat: 30 dec. 2021, 16:21, de Raluca I. Heroiu, în Sănătate , ? cititori
Câți români au avut până în prezent Covid-19? Rafila: Numărul real este probabil de aproape 10 milioane

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, susține că cel mai probabil numărul real al românilor care s-au infectat cu coronavirus este de aproape 10 milioane de oameni. Cifra oficială raportată este de 1,8 milioane.

„A fost un număr mare de persoane care a trecut prin infecție, mai ales în valul al patrulea. Noi avem 1,8 milioane de persoane care au trecut prin boală. Probabil că numărul lor este mult mai mare. Multiplicarea care este de obicei utilizată este cu 5, deci probabil că suntem aproape 10 milioane de persoane care am trecut prin infecție, plus persoane vaccinate. Unii au fost și vaccinați și au trecut și prin boală.

Nu putem să facem o estimare extrem de clară, dar speranța pe care cred că o avem cu toții, indiferent de ce parte a baricadei suntem, fie că suntem medici, fie că discutăm de populația generală, să există o patogenitate redusă și într-adevăr să putem să trecem mai ușor peste acest val 5, dar nu putem să neglijăm măsurile care să permită accesul la serviciile de sănătate, serviciile medicale ambulatorii, medicația antivirală și testarea”, a afirmat Alexandru Rafila, joi, în cadrul unei conferințe presă la Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş”, unde a vizitat Pavilionul V, care a fost afectat de incendiu la începutul acestui an.

Ministrul Sănătății spune că statisticile oficiale nu reflectă realitatea în privința ratei de vaccinare în rândul populației din România. El a explicat că cei 8 milioane de români care s-au vaccinat până acum înseamnă cam 50% din populație, pentru că, de fapt, milioane de persoane sunt plecate la muncă în străinătate, iar populația rezidentă din România este sensibil mai mică decât figurează în evidențe.

„Eu cred că mai degrabă ne aflăm în această zonă decât în zona de 40%, pentru că rezidenți în România nu cred că sunt mai mult de 16 milioane de locuitori”, a spus Rafila pentru Digi24.

Șeful Centrului Naţional pentru Supravegherea şi Controlul Bolilor, medicul Adriana Pistol, spune că este posibil ca vârful valului 5 să se înregistreze într-un timp mai scurt decât în valul anterior, cu peste 25.000 de cazuri pe zi, iar tulpina Omicron să se transmită la nivel comunitar până la sfârșitul lunii ianuarie, devenind astfel dominantă. Totodată, specialistul afirmă că sistemul sanitar va fi cel mai probabil suprasolicitat, fiind afectat și de gradul mare de absenteism. De asemenea, ea a vorbit despre cele 3 scenarii posibile de impact asupra sistemului sanitar: optimist (cel mai ușor), mediu, pesimist.

„Ne dorim să găsim o soluție prin care acest număr uriaș de cazuri care ar putea să apară într-un interval scurt de timp să fie spațiat, adică intervalul de timp să fie ceva mai lung. N-o să putem să oprim creșterea. Important este viteza de creștere, pentru că în momentul în care ai 25.000 de cazuri într-o zi și ai 10% din persoane care au nevoie de internare în spital, asta înseamnă 2.500 de persoane care se internează zilnic”, a declarat joi Alexandru Rafila.