Caz anchetat pentru că trenul a întârziat un minut. Ce făcea conductorul trenului japonez care rula cu 150 km pe oră

Publicat: 22 mai 2021, 12:00, de Roxana Roseti, în Internațional , ? cititori
Caz anchetat pentru că trenul a întârziat un minut. Ce făcea conductorul trenului japonez care rula cu 150 km pe oră

Conductorul unui tren japonez de mare viteză (Shinkansen) a lăsat trenul pe mâna unui angajat necalificat pentru a se duce de urgenţă la toaletă, a declarat compania feroviară, potrivit RTL.

Cazul ar fi putut trece neobservat, însă trenul a întârziat un minut, ceea ce a declanşat automat o anchetă în această ţară asiatică faimoasă pentru punctualitatea sa.

Conductorul trenului Shinkansen a recunoscut că şi-a abandonat postul, deoarece a avut dureri abdominale şi a încredinţat unui controlor comenzile trenului cu 160 de pasageri la bord, pentru a putea fugi la baie. Bărbatul a lipsit trei minute în timp ce trenul rula cu 150 km /oră.

De jenă

Trenurile Shinkansen sunt controlate cu stricteţe de la un centru computerizat de comandă, fiind necesar ca mecanicul să rămână mereu la postul său pentru a gestiona situaţii neprevăzute, a declarat un purtător de cuvânt al companiei feroviare pentru AFP. El trebuie de asemenea să accelereze sau să frâneze manual când este nevoie, astfel ca pasagerii să fie în siguranţă, iar trenul să ajungă la timp.

Absenţa conductorului a dus, se pare, la o întârziere de un minut a trenului, ceea ce a atras atenţia superiorilor săi. Mecanicii de locomotivă, care se confruntă cu o urgenţă în timp ce se află la comanda unui tren, trebuie să se coordoneze cu centrul de comandă pentru a lăsa un alt angajat calificat în locul lor, sau pentru a opri trenul la cea mai apropiată staţie.

În cadrul unei conferinţe de presă, joi, conducerea companiei şi-a cerut scuze pentru acest incident şi a dat asigurări că nefericitul mecanic va suporta consecinţele faptei sale. Conductorul s-a apărat explicând că nu a dorit să provoace o întârziere prin oprirea trenului. „Nu am raportat deoarece eram jenat”, a mărturisit el.

Nu suferă comparație cu ce e la noi

În România trenurile întârzie ore întregi și merg cu o viteză de maxim 100 de kilometri la oră. Sunt multe sectoare de cale ferată unde trenurile românești „se târâie” chiar cu fabuloasa viteză de 20 de kilometri pe oră.