Cazul „Domnului Lăzăroiu” nu a dispărut din sistemul sanitar

Publicat: 22 sept. 2020, 11:04, de Ramona Feraru Kim, în COVID 19 , ? cititori
Cazul „Domnului Lăzăroiu” nu a dispărut din sistemul sanitar

În perioada de pandemie sistemul sanitar a fost dat peste cap de multiplele probleme apărute. Astfel, sistemul sanitar a fost prins „descoperit” din multe puncte de vedere și s-au văzut vulanabilitățile din ministerul Sănătății.

Astfel ca în celebrul film „Domnul Lăzărioiu”, un pacient, suspect de COVID, a murit fiind plimbat între spitalele din județul Prahova.

Rudele pacientului acuză personalul Spitalului Județean de Urgență din Ploiești că l-au lăsat să moară pe drumurile dintre spitale. În tot acest timp, pacientul ținea legătura la telefon cu familia.

Declarțiile familiei victimei sunt terifiante. Rudele au solicitat ambulanţa pe data de 09.08.2020 în jurul orei 21:00. Medicii au stabilit că omul respira greu, tuşea puternic şi a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență din Ploiești. În urma investigaţiilor făcute, medicii au decis transportarea în izolator cu suspiciune de COVID-19,  susțin ziarele locale.

Familia, care a ţinut în permanenţă legătura prin telefon cu bărbatul, spune că acesta s-a aflat în Izolator cu o altă persoană al cărei test COVID a ieşit pozitiv.

 „În asteptarea rezultatelor testelor de Covid, starea socrului meu de sănătate a rămas la fel de gravaă, datorită tusei și problemelor puternice de respirație, fără ca acestuia să îi fie administrat vreun fel de tratament.”, precizează ginerele bărbatului.

În cele din urmă, testul COVID-19 al bărbatului a ieşit negativ, însă nu ar fi primit niciun tratament.

S-au spălat pe mâini

Ginerele povestește că bărbatul nu a primit niciun fel de tratament în acestă perioadă, desi i s-au făcut mai multe analize.

În aceasă stare care se agrava, pacientul a fost trimis la Spitalul de Boli Infecţioase de la Ploieşti.

„Telefonic mi-a transmis faptul ca vor pleca spre spitalul Orașenesc Băicoi pentru a i se face „nu știu ce” test.

A rămas că vorbim a doua zi dimineață.

Familia își pune din nou un semn de întrebare: „Spitalul județean Ploiești nu avea specialiști pentru tratarea infecțiilor? Chiar trebuia sa fie trimis la spitalul din Băicoi?”, mai declară ginerele.

Din păcate a doua zi, bărbatul a decedat

“În jurul orei 2:00 a zilei 11.08.2020 socrul meu a decedat datorită unui stop cardio respirator. S-a dovedit faptul că intervenția celor de la spitalul orașenesc Băicoi a fost tardivă. Sunt fapte „strigătoare la Cer”, pentru ca este inacceptabil ca un om care plătește asigurări de sănătate, taxe, impozite să fie tratat în așa fel și până la urmă «Lasăt să moară» pe drumurile dintre spitale”, a mai precizat familia bărbatului în sesizarea transmisa către conducerea Spitalului de Urgenţă Ploieşti.

Pe de altă parte, la solicitarea ziarului observatorul, conducerea SJUP Ploiești a menţionat că toate măsurile care au fost luate în cazul pacientului au respectat regulamentul în vigoare.