CCIB emite certificate de forţă majoră firmelor afectate de conflictul din Ucraina

Firmele afectate de conflictul militar din Ucraina şi de instituirea Legii marţiale în această ţară vor putea primi în regim de urgență certificate pentru confirmarea existenţei cazurilor de forţă majoră, în termen de maximum 3 zile de la data depunerii ultimului act solicitat pentru completarea dosarului, anunță Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB).  

„Menţionăm că firmele membre ale CCIB beneficiază de o reducere de până la 50%, în funcţie de nivelul de cotizaţie ales. Ni se pot adresa atât firmele care lucrează cu parteneri ucraineni, cât şi cele care operează pe relaţia cu Federaţia Rusă şi cu Republica Belarus, ţări aflate sub sancţiunile impuse de SUA şi UE, susţinute de majoritatea statelor lumii”, se arată într-un comunicat al CCIB.




Petiţiile pentru eliberarea documentului prin care se avizează existenţa evenimentelor de forţă majoră pot fi depuse prin mijloace de comunicarea la distanţă: email, fax sau direct la sediul CCIB – Strada Ion Ghica nr. 4, vis-a-vis de Banca Naţională a României, cererile urmând a fi tratate în ordinea înregistrării

Avizarea de către CCIB a situaţiei de forţă majoră se realizează în conformitate cu atribuţiile conferite de dispoziţiile art. 4, lit. j) ale Legii nr. 335/2007 privind camerele de comerţ din România, cu modificările şi completările ulterioare.

Pe de altă parte, CCIB arată că încearcă să valorifice la maximum relaţiile pe care le are cu organizaţiile similare de peste hotare, cu membrii corpului diplomatic acreditat în România, dar şi cu diplomaţii români din străinătate pentru a oferi companiilor româneşti alternative pe lanţurile de aprovizionare şi distribuţie, perturbate de conflictul din Ucraina.

Astfel, CCIB va semna un Acord de colaborare cu Camera de Industrie Ankara, în cadrul Forumului economic România-Turcia, preconizat a se organiza la finele lunii martie, la Istanbul.

De asemenea, se vor finaliza noi înţelegeri privind cooperarea cu Camera de Comerţ şi Industrie Tripoli (în luna mai a.c.) şi cu Camera de Comerţ şi Industrie Tunis, în marja unui Forum de afaceri organizat la CCIB cu prilejul vizitei unei misiuni economice tunisiene, în primul semestru al acestui an. În același timp, este în pregătire o misiune economică pe relaţia Maroc.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Austria este una dintre țările care se opune ca România să adere la spațiul Schngen SURSA FOTO: https://www.schengenvisainfo.com/

Ce a cerut Austria ca România să intre în Spațiul Schengen

Refuzul categoric al Austriei de a intra România în Spațiul Schengen ascunde o mulțime de interese economice și financiare uriașe. Potrivit informațiilor noastre provenite din...

Un autocar cu 44 de pasageri a luat foc pe A1,...

Un autocar în care se aflau 44 de pasageri a luat foc marți dimineață, pe autostrada A1, între Sebeș și Sibiu. Călătorii au reușit...