CCR a respins DEFINITIV contestaţia lui Călin Georgescu. Protestatarii s-au mutat la Palatul Parlamentului
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/03/ID295690_INQUAM_Photos_Eduard_Vinatoru-1-scaled.jpg)
- Ciolacu vede în decizia CCR un pas spre normalitate
- Georgescu, primele declarații după lovitura CCR
- Protestatari, în marş spre Piaţa Victoriei
- Protest la Palatul Parlamentului
- Elena Lasconi: Contează ce facem de acum înainte!
- Conducerea AUR s-a reunit de urgenţă
- Remus Pricopie: O victorie pentru statul de drept și pentru valorile democratice
- Preşedinta POT: Așteptăm acum decizia domnului Georgescu.
- Simion, reacție dură după decizia CCR
- Protestatarii huiduie CCR
Ciolacu vede în decizia CCR un pas spre normalitate
Premierul Marcel Ciolacu consideră că ultimele evenimente politice și internaționale ar putea contribui semnificativ la restabilirea unui climat de normalitate, atât în România, cât și pe plan global. Într-un mesaj transmis public, șeful Guvernului a subliniat că excluderea lui Călin Georgescu din cursa prezidențială prin decizia Curții Constituționale reprezintă un moment esențial pentru stabilitatea socială din țară.
„Consider că decizia în unanimitate a judecătorilor CCR închide un episod extrem de tensionat și periculos pe care România l-a trăit în ultimele luni. Mai mult, știți că niciodată nu am comentat o decizie a CCR sau a unui magistrat.
Faptul că românii nemulțumiți de această decizie au arătat că pot protesta în mod pașnic mă face să cred că avem resursele pentru a reveni la un climat social normal, în care fiecare are dreptul să-și spună punctul de vedere într-o dezbatere publică civilizată.
Salut și susțin ideea armistițiului de 30 de zile, propus după discuția dintre delegațiile americane și ucrainene. Sper să fie primul pas decisiv spre încetarea războiului din Ucraina, pentru că asta este ceea ce își doresc toți românii!”, a mai declarat Marcel Ciolacu.
Georgescu, primele declarații după lovitura CCR
Georgescu a explicat că, din punctul său de vedere, această campanie nu a fost niciodată despre el ca individ, ci despre poporul român și drepturile acestuia. Politicianul consideră că sistemul actual nu permite accesul în funcții-cheie persoanelor care vin din afara structurilor de putere și care își propun reforme radicale.
În ciuda acuzațiilor grave care i-au fost aduse și a numeroaselor nereguli identificate la adresa lui, Georgescu a punctat că el a fost omul ce a reușit să vorbească deschis despre corupție, despre limitarea drepturilor cetățenilor și despre nedreptățile sociale la care sunt supuși românii. Cu toate acestea, s-a dovedit că el este cel corupt.
„În această campanie, în această chemare, așa cum am numit-o, nu despre mine a fost vorba vreodată. Pentru mine ați contat voi, poporul, nu eu. Nu a fost și nu este vorba despre omul Călin Georgescu, putea fi oricare altă persoană. Sistemul nu acceptă pe nimeni din afara lui.
De aceea, eu am spus că nu schimbăm omul, ci schimbăm sistemul. Practic, oricare dintre voi ar fi fost în locul meu ar fi putut ajunge Președinte spunând adevărul și dorind binele acestei țări – desigur, însă, sistemul nu l-ar fi acceptat pe baza acestor idei și pe baza acestui discurs.
Pentru prima dată în 35 de ani, eu alături de voi am venit și am spus adevărul, am vorbit despre corupție, despre drepturile îngrădite ale poporului, despre umilințele și nedreptățile la care suntem supuși și, cel mai important, am venit cu soluțiile prin programul de țară «Hrană, Apă, Energie»”, a declarat Călin Georgescu.
Protestatari, în marş spre Piaţa Victoriei
150 de persoane au plecat de la sediul CCR spre sediul Guvernului. Sunt ţinuţi de Jandarmerie pe trotuar şi pe pistele pentru biciclete.
N-au vrut să stea în zona delimitată din faşa sediului CCR şi acum se îndreaptă spre Piaţa Victoriei
Protest la Palatul Parlamentului
Protestatarii au plecat de la CCR și s-au mutat acum la Palatul Parlamentului.
Elena Lasconi: Contează ce facem de acum înainte!
Preşedinta USR Elena Lasconi a transmis că decizia CCR este doar un prim pas, iar Călin Georgescu trebuie să răspundă penal pentru acuzațiile sale, iar instituțiile trebuie să fie recredibilizate pentru a restabili încrederea românilor, într-un context politic marcat de diviziuni și corupție.
Mesajul complet al Elenei Lasconi:
Sper ca decizia CCR să fie doar un prim pas. Călin Georgescu trebuie să răspundă penal pentru toate grozăviile de care este acuzat în ultimele luni, iar instituțiile care au fost îngenuncheate de valul de dezinformare trebuie ridicate, recredibilizate! Românii au nevoie să își recapete încrederea în instituții!
Suntem mai dezbinați ca niciodată! Înțeleg că unii oameni sunt furioși și alții sunt fericiți în legătură cu această decizie. Dar nu putem să sărbătorim fără să ne gândim că încă sunt consecințe: frustrarea, adâncirea diviziunilor și creșterea neîncrederii în instituțiile noastre. Georgescu este doar o fațetă a unui sistem profund corupt și putred.
Democrația noastră este fragilă, iar o astfel de decizie ar trebui să rămână o excepție, nu o regulă. Dacă vrem să restabilim încrederea în instituțiile noastre, trebuie să ne asigurăm că acestea funcționează cu integritate și consecvență, nu într-un mod care alimentează incertitudinea și suspiciunea. Ce a fost făcut a fost făcut, iar acum trebuie să ne concentrăm asupra viitorului.
Am intrat în politică să schimb ceea ce nu merge, să fac bine, să-i înfrunt pe cei care de 35 de ani ne țin în beznă și iau mult de la noi toți și nu întorc nimic pentru cei de bună-credință, să schimb un sistem putred. Aroganța de la cel mai înalt nivel, corupția, bătaia de joc – trebuie să dispară. Am speranța că putem face asta, că este un moment pe care nu trebuie să-l ratăm! Eu am curaj să fac dreptate, dar este nevoie de noi toți în această încercare!
Înțeleg că mulți oameni sunt dezamăgiți de politică după toată această situație complicată legată de alegerile prezidențiale. Mă voi concentra pe încercarea de a vorbi cu acești oameni dezamăgiți și de a le oferi încurajarea mea pentru a lupta împreună pentru România și pentru binele acestui popor.
Conducerea AUR s-a reunit de urgenţă
Conducerea Partidului AUR s-a reunit de urgenţă, după decizia CCR.
Este posibil să se decidă pe cine va susţine formaţiunea în cursa electorală din luna mai.
Remus Pricopie: O victorie pentru statul de drept și pentru valorile democratice
Rectorul SNSPA Remus Pricopie transmite că decizia Curții Constituționale de a respinge candidatura lui Călin Georgescu reprezintă o victorie pentru statul de drept.
„Decizia Curții Constituționale, care a respins candidatura lui Călin Georgescu, este o victorie a românilor, o victorie pentru statul de drept și pentru valorile democratice. Este un semnal puternic că România nu va permite ca democrația să fie compromisă. Instituțiile trebuie să rămână puternice și vigilente în fața influențelor externe care încearcă să submineze stabilitatea și coeziunea societății”, a spus Pricopie.
Preşedinta POT: Așteptăm acum decizia domnului Georgescu.
Preşedinta POT, Anamaria Gavrilă, a comentat şi ea, prin intermediul unui clip postat pe Facebook. decizia CCR privind Călin Georgescu.
Ea condamnă judecătorii din BEC şi din CCR pentru decizile luate şi transmite că aşteaptă decizia lui Călin Georgescu.
„Să ne ferească Dumnezeu așadar de judecătorii din România. Da, știu, sunt excepții. Însă acele excepții, acei judecători care încă judecă pe lege și nu pe conștiință, ne-am fi așteptat să se exprime.
Ne-am fi așteptat să spună că nu este corect ce se întâmplă. De ce sunt tăcuți? Așteptăm acum decizia domnului Georgescu. Partidul POT și eu am fost luni și am discutat cu dânsul”, a transmis Anamaria Gavrilă.
Simion, reacție dură după decizia CCR
Preşedintele AUR George Simion este primul lider suveranist care a reacţionat la decizia CCR de a respinge contestaţia lui Călin Georgescu şi să blocheze intrarea acestuia în cursa pentru Preşedinţie.
Simion a reacţionat după ce, pe surse, a apărut informaţia că CCR a respins definitiv contestația depusă de Călin Georgescu împotriva deciziei Biroului Electoral Central (BEC), prin care candidatura sa la alegerile prezidențiale a fost respinsă.
„Rușine! Rușine! Rușine! Nu ne veți învinge! Deja poporul român s-a trezit! Și va fi învingător! CG”, a transmis Simion.
Protestatarii huiduie CCR
Protestatarii au primit cu greu vestea conform căreia contestația a fost respinsă, de unde au pornit huiduieli și jigniri la adresa CCR. Oamenii au început apoi să strige „CCR o mizerie” și „hoții-hoții”.
Curtea Constituţională a României (CCR) a respins definitiv, marţi, contestaţia lui Călin Georgescu faţă de decizia BEC privind admiterea candidaturii sale la alegerile prezidenţiale. Pro-rusul nu poate intra în cursa pentru Cotroceni.
Candidatura lui Călin Georgescu a avut la CCR un număr total de 12 contestaţii, pro şi contra, solicitări pe care judecătorii constituţionali au decis să le comaseze într-un singur dosar.
Una dintre contestaţii îi aparţine lui Georgescu, iar altele susţinătorilor săi. Sunt şi petiţii ale societăţii civile care CCR să păstreze decizia BEC.
CCR a decis să respingă contestaţia lui Georgescu, dar şi toate celelalte contestaţii ale susţinătorilor săi, şi să menţină decizia BEC de a nu-i admite acestuia înscrierea în cursa electorală pentru alegerile prezidenţiale din luna mai.
Decizia Curţii Constituţionale este definitivă şi a fost luată cu votul tuturor celor nouă judecători.
„În ședința din data de 11 martie 2025, Curtea Constituțională, în cadrul atribuției privind respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui României, a luat în dezbatere 16 contestații.
În urma deliberărilor, cu unanimitate de voturi, Curtea Constituțională a respins contestațiile formulate împotriva:
– Deciziei Biroului Electoral Central nr.17D din 9 martie 2025 privind înregistrarea candidaturii independente a domnului Nicușor-Daniel Dan și a semnului electoral la alegerile pentru Președintele României din anul 2025;
– Deciziei Biroului Electoral Central nr.18D din 9 martie 2025 privind respingerea înregistrării candidaturii independente a domnului Călin Georgescu la alegerile pentru Președintele României din anul 2025, precum și a semnului electoral.
*
Hotărârile sunt definitive şi se comunică Biroului Electoral Central.
Argumentele reținute în motivarea soluțiilor pronunțate de Plenul Curții Constituționale vor fi prezentate în cuprinsul hotărârilor, care se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I”, se arată în comunicatul Curţii.