CCR se pronunță marți pe sesizarea referitoare la existența unui conflict Guvern-Parlament privind moțiunea de cenzură

Magistrații Curții Constituționale a României (CCR) urmează să dea, marți, 15.09. a.c., verdictul în cazul sesizării Cabinetului Orban privind existența unui conflict juridic între Guvern și Parlament ca urmare a depunerii unei moțiuni de cenzură în sesiune extraordinară, a anunțat instituția.

„În ziua de 14 septembrie 2020, Plenul Curţii Constituţionale a luat în dezbatere cererea de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională între Guvern şi Parlament, cerere formulată de primul-ministru al României. Curtea Constituţională a finalizat luni deliberările, urmând ca, în cursul zilei de marţi, 15 septembrie 2020, să fie redactată forma finală a minutei”, arată un anunţ al CCR.

La prezentarea punctului de vedere al Parlamentului, vicepreședintele Camerei Deputaților, Florin Iordache, a susținut că în Constituție nu este precizat dacă retragerea încrederii Guvernului de către Parlament poate fi făcută doar la un anumit moment.

Iordache spune că din cauza perioadei de pandemie, în toată perioada de vară au existat continuu sesiuni extraordinare.

„În toată această perioadă au fost adoptate legi, o parte au fost promulgate, altă parte au venit către dumneavoastră pe a putea fi controlate din punct de vedere constituţional. Am aflat astăzi că dacă Doamne fereşte ar fi fost adoptată în perioada de vară această moţiune de cenzură am fi asistat la un blocaj instituţional. Nu, acesta e rolul Parlamentului”, a declarat Florin Iordache la şedinţa de luni a CCR.

Guvernul susține că moțiunii de cenzură în sesiune extraordinară încarcă principiul stabilității guvernamentale

De cealaltă parte, Guvernul susține că depunerea moțiunii de cenzură în sesiune extraordinară încarcă principiul stabilității guvernamentale.

Se poate ocoli cu uşurinţă interdicţia ca aceiaşi semnatari să nu poată susţine mai mult de o moţiune de cenzură într-o sesiune parlamentară”, argumentează Executivul.

„Guvernul are nevoie de stabilitate în ce priveşte funcţionarea sa, respectiv de previzibilitate sub aspectul măsurilor sancţionatorii pe care Parlamentul le poate adopta împotriva Guvernului, moţiunea de cenzură aşa cum este aceasta reglementată de art.113 din Constituţie, fiind una dintre acestea. Pe de altă parte, Guvernul are un rol politic care se transpune nu numai în sfera exclusiv executivă, ci şi în relaţie cu celelalte autorităţi publice, din care hotărâtoare este acţiunea sa în relaţia cu puterea legiuitoare, prin conlucrarea cu Parlamentul, cu respectarea principiului loialităţii instituţionale atât de către o putere, cât şi de cealaltă”, arată Guvernul, în punctul de vedere transmis CCR.

Reprezentanţii Executivului afirmă că, „având în vedere că numărul de sesiuni extraordinare nu este limitat, prin depunerea unei moţiuni de cenzură în afara perioadei în care Parlamentul este întrunit în sesiune extraordinară, se poate ocoli cu uşurinţă interdicţia imperativă din Constituţia României, ca aceiaşi semnatari să nu poată susţine mai mult de o moţiune de cenzură respinsă în aceeaşi sesiune parlamentară”.

Citește și:

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Ce știe și ascunde Nicușor Dan: peste 10 mii de bucureșteni...

Mușamalizare criminală: listele cu situația reală a clădirilor cu risc major în caz de cutremur ținute secrete de Primăria Capitalei.  Peste 100 de clădiri...
Oana Sivache, inlocuita de la sefia ASSMB de Nicusor Dan

Oana Sivache, înlocuită de la șefia ASSMB. Nicușor Dan: ”Primarul Bucureștiului...

Primarul Nicușor Dan a înlocuit-o din funcție pe Oana Sivache, director ASSMB, vizată de o anchetă DNA! Vezi în rândurile de mai jos ce...