Ce a făcut Roger Federer la vârsta de 19 ani

Publicat: 04 feb. 2021, 22:00, de Roxana Roseti, în SPORT , ? cititori
Ce a făcut Roger Federer la vârsta de 19 ani

Tenismanul elveţian Roger Federer, aflat în prezent pe locul al cincilea în ierarhia mondială, sărbătoreşte joi împlinirea a 20 de ani de la câştigarea primului său titlu.

Se întâmpla în circuitul profesionist, pe 4 februarie 2001, la Milano, după cum reamintește site-ul ATP. Federer, care avea la momentul respectiv doar 19 ani, l-a învins în finala competiţiei din capitala Lombardiei pe francezul Julien Boutter, în trei seturi, cu 6-4, 6-7 (7/9), 6-4, fiind recompensat cu un cec în valoare de 54.000 de dolari.

A trebuit să aştept mult timp acest moment”, a declarat jucătorul din Ţara Cantoanelor după acel prim succes.

Ar trebui să fie mai ușor?

Federer se află în prezent în recuperare după două operaţii la genunchiul drept, care l-au ţinut departe de circuit mai bine de un an. El va reveni în competiţie luna viitoare, cu ocazia turneului de la Doha (8-13 martie), cu speranţa că va putea doborî recordul istoric de titluri (109), deţinut de americanul Jimmy Connors.

Ar trebui să fie mai uşor de acum înainte”, a adăugat el în urmă cu 20 de ani. Şi a avut perfectă dreptate: în cele două decenii care au trecut de atunci, Federer a mai cucerit alte 102 titluri, între care 20 de Mare Şlem, iar în conturile sale au ajuns peste 100 milioane de dolari doar din premiile obţinute pe teren, pe lângă sumele ameţitoare din contractele de publicitate, care l-au transformat în miliardar, înainte de a împlini 40 de ani.