Ce bonusuri financiare a luat gașca profesorală a rectorului Florin Pelin de la UNEFS

Publicat: 01 aug. 2023, 12:00, de Ion Teleanu, în Dezvăluiri , ? cititori
Ce bonusuri financiare a luat gașca profesorală a rectorului Florin Pelin de la UNEFS

De vreo 15 ani, Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport (UNEFS) București a devenit jucăria unei găști profesorale și administrative conduse de fostul rector Viorel Cojocaru și actualul rector Florin Pelin, iar cei doi au avut grijă să-i premieze cu sume consistente cei din gașca lor, inclusiv pe ei.

Cine-mparte, parte-și face!

PUTEREA a semnalat recent că Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport (UNEFS) București a fost acaparată de o gașcă profesorală și administrativă formată inițial în jurul fostului rector Viorel Cojocaru, iar acum este dirijată de actualul rector Florin Pelin (https://www.puterea.ro/gasca-profesorala-scolita-infractional-care-a-ingropat-unefs-la-centenar-exclusiv/). Ca orice gașcă care se respectă are și beneficii de pe urma apartenenței la această grupare ce poate fi oricând asimilată unui grup infracțional organizat. Astfel, pe 12 decembrie 2018, gașca UNEFS București condusă atunci de tandemul Cojocaru-Pelin a aprobat alocarea sumei de 89.882 de lei pentru „acordarea de majorări salariale și premiere, din fonduri proprii” la un număr de 42 de  persoane (vezi documentul în facsimil). După proverbul „cine-mparte, parte-și face”, Pelin și Cojocaru au beneficiat de cele mai mari sume, adică 11.233 de lei și respectiv 10.206 lei, adică aproape un sfert din toți banii.

Rectorul Florin Pelin, e în toate și-n toți

Peste trei ani, rectorul Florin Pelin a repetat manevra din 2018 a lui Viorel Cojocaru și data de 01.10.2021,  a aprobat alocarea pentru 42 de persoane a sumei de 59.420 de lei, „constituind măriri salariale diferențiate și didactic auxiliar din venituri proprii, de până la 30%”. Și de data aceasta s-a aplicat principiul mai sus menționat și rectorul Florin Pelin a beneficiat de cea mai mare sumă-3.946 de lei, urmat acum de președintele Senatului, Tudor Virgil, cu 3.781 de lei (vezi documentul în facsimil). Așadar, gașca rectorului Florin Pelin e pe drumul bun, cel care poate duce pe la poliție ori DNA.