Ce este legea marțială instalată în Ucraina și ce presupune

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a introdus joi legea marțială în Ucraina ca urmare a atacurilor Rusiei. Ucraina declară pentru a doua oară în istoria țării legea marțială, după cel de-al Doilea Război Mondial.

Legea marțială a mai fost decretată în 2018 de fostul președinte al țării, Petro Poroșenko. Legea marțială se pune în aplicare atunci când o țară se află în tulburări sociale majore, într-o perioadă de criză profundă sau în stare de război (situația actuală).

Legea marțială a fost adoptată de parlamentul Ucrainei în 2000, dar a suferit numeroase modificări, cea mai recentă variantă fiind în 2015, ea numindu-se oficial „Despre regimul juridic al legii marțiale”.

Iată doar câteva dintre prevederile legii, potrivit legislației ucrainene în vigoare:

  • 1) introducerea muncii obligatorii pentru șomeri, în vederea efectuării unor activități cu caracter defensiv și implicarea lor în lucrări utile din punct de vedere social efectuate pentru a răspunde nevoilor Forțelor Armate ale Ucrainei, asigurarea functionarii economiei nationale si care nu necesita, de regula, pregatire speciala
  • 2) folosirea resurselor de muncă ale firmelor- private sau de stat- pentru nevoile de apărare, inclusiv schimbarea fluxurilor de fabricație, efectuarea de modificări în activitățile de producție și în condițiile de muncă în conformitate cu legislația muncii
  • 3) preluarea în folosință temporară a bunurillor ministerelor, ale altor organe executive centrale și locale, ale instituțiilor și organizațiilor de orice formă de proprietate și ale cetățenilor, necesare nevoilor de apărare și să elibereze documentele care să ateste acest lucru
  • 6) instituirea unui regim strict de circulație a cetățenilor, străinilor și apatrizilor, precum și circulația vehiculelor
  • 7) interzicerea activităților partidelor politice, organizațiilor publice, dacă aceasta amenință suveranitatea, securitatea națională a Ucrainei, independența statului și integritatea teritorială a acesteia
  • 8) monitorizează activitatea companiilor de comunicații, tipografii, edituri, televiziune și radio, teatru, utilizează posturi de radio locale, centre de televiziune și tipografii în scopuri militare și desfășoară prin intermediul acestora activități de informare în rândul trupelor și populației; reglementează activitatea televiziunilor și radiourilor, se interzice activitatea posturilor deținute de radio-amatori pentru uz personal și colectiv. În cazul încălcării acestor reguli, se vor confisca echipamentele de transmisiuni
  • 9) se interzice comerțul cu arme, substanțe chimice puternice și otrăvitoare, precum și cel cu băuturi alcoolice și substanțe produse pe bază de alcool
  • 10) li se interzice recruților și angajaților din Armată să își schimbe reședința fără știrea comandamentului militar
  • 11) se instituie recrutarea apartamentelor și a caselor în cazul nevoii de cazare a militarilor sau amplasării unităților militare
  • 12) introducerea raționalizării, dacă este cazul, a produselor alimentare de bază și a celor nealimentare, destinate populației
  • 13) șefii de întreprinderi, instituții și organizații de stat pot fi înlocuiți pentru îndeplinirea necorespunzătoare a atribuțiilor de serviciu, fiind numiți șefi interimari ai acestor întreprinderi, instituții și organizații
  • 14) pot fi înstrăinate sau confiscate bunuri ale persoanelor juridice și fizice în scop de apărare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...