Ce ne spune, de fapt, ultimul sondaj politic din România: INSCOP – mai 2025

Cel mai recent sondaj privind opțiunile electorale ale românilor aruncă în aer grilele clasice de interpretare. AUR apare ca lider net în intenția de vot pentru alegerile parlamentare, cu un scor de 38,1% – aproape dublu față de următorul clasat, PSD (17,4%). La o primă vedere, pare o victorie anunțată. Dar la o privire atentă, este mai degrabă un simptom. Un simptom grav al ruperii contractului între alegător și sistemul politic tradițional.

Intenția de vot în iunie 2025 – un tablou tensionat

De fapt, nu asistăm la vreo victorie a AUR, ci la o combinație explozivă de nemulțumire, deziluzie și lipsă de alternative clare. Intenția de vot nu înseamnă rezultat garantat, iar diferențele între declarații și realitatea din urne au fost dramatice în trecutul recent.

AUR – scor uriaș, dar instabil

Scorul AUR – 38,1% în total eșantion, 38,3% în rândul celor siguri că vor vota – este spectaculos, dar nu reflectă o construcție solidă, ci o acumulare haotică de simpatii revoltate, frustrări civice și abandonuri din celelalte partide.

Comparativ cu alegerile parlamentare din decembrie 2024, când AUR a obținut aproximativ 19% și a fost plasat pe locul trei, această dublare a scorului în sondaje nu poate fi interpretată decât ca o reacție emoțională a electoratului. În realitate, structura organizatorică a partidului rămâne fragilă, resursa umană insuficientă, iar imaginea publică a liderilor e periculos de polarizantă. Nu e un scor de guvernare, e un scor de nemulțumire generalizată.

Este un vârf de presiune, nu o temelie.

PSD – cel mai scăzut nivel din istoria partidului

Cu doar 17,4% în total și 15,2% între cei care promit că se prezintă la vot, PSD nu mai e locomotiva stângii, ci un tren deraiat. Alegerile parlamentare din decembrie 2024 au reprezentat un recul dureros pentru social-democrați, după un rezultat prezidențial sub așteptări și o lipsă totală de coerență în discursul electoral.

Această cifră îl plasează pe PSD într-un punct critic: cel mai slab nivel de susținere din ultimii 30 de ani. Nici măcar în perioada de după 2004 sau 2015, când partidul era măcinat de scandaluri interne și de justiție, nu a scăzut atât de jos în sondaje.

Degringolada din partid, incapacitatea de a genera lideri credibili și eșecul de a se reinventa într-o lume politică profund schimbată îl fac pe fostul partid hegemonic al României să pară, în 2025, o formațiune în precomă.

PNL – o speranță cu numele Bolojan?

Liberalii sunt creditați cu 16% în intenția generală de vot și 16,6% între votanții siguri. O poziție sensibilă, aproape de PSD, dar insuficientă pentru a readuce PNL în postura de forță centrală.

Revenirea lui Ilie Bolojan la conducere a avut un efect de stabilizare, dar nu și de regenerare. Fostul primar al Oradei, respectat pentru eficiență administrativă, nu pare încă să fi reușit să inspire o strategie națională coerentă.

În alegerile parlamentare din decembrie 2024, PNL a suferit o înfrângere usturătoare, pierzând masiv teren în favoarea AUR și a noului val suveranist. Acum, partidul e într-un echilibru precar: pe de o parte, are potențialul revenirii, dar pe de altă parte, pare blocat între trecutul politic al vechilor lideri și nevoia unei rebranduiri rapide.

USR – stagnare cu aromă de plafonare

Uniunea Salvați România rămâne sub media performanțelor din perioada de vârf. Cu 12,2% în intenția generală de vot și 13,3% la votul sigur, USR confirmă că se menține în Parlament, dar nu convinge că mai poate fi motor de reformă sau pivot al dreptei moderne.

Chiar dacă Elena Lasconi a obținut un scor solid la prezidențiale, iar Nicușor Dan – fostul fondator – este acum președintele României, partidul nu reușește să capitalizeze electoral acest context favorabil. Publicul său urban, educat, mobil, pare să se fi fragmentat între dezamăgire, retragere și flirturi cu mișcări politice noi.

USR e prins între tentația radicalizării și nevoia de seriozitate instituțională. În acest moment, pare incapabil să aleagă coerent o direcție.

UDMR – sub pragul electoral

Uniunea Democrată Maghiară din România înregistrează 4,5% – sub pragul de 5% necesar partidelor obișnuite. Totuși, datorită statutului său de reprezentant al minorității maghiare și sprijinului regional bine consolidat, UDMR poate depăși acest obstacol în mod tradițional.

Problema nu este scorul în sine, ci ritmul lent, dar constant, de erodare. Alegerile din 2024 au arătat o mobilizare scăzută în secuime, iar noua generație de alegători maghiari este mai puțin atașată de loialitățile vechi.

UDMR supraviețuiește, dar nu mai influențează.

Concluziile momentului: între iluzie și realitate

1. AUR nu a câștigat nimic. Are o intenție de vot spectaculoasă, dar instabilă. Nu are infrastructura, oamenii și partenerii necesari pentru o guvernare reală. Dacă alegerile ar fi mâine, ar putea lua mult, dar ar rămâne singur.
2. PSD este în colaps. Nu doar electoral, ci și conceptual. Fără lideri noi și fără un discurs ancorat în realitate, partidul riscă o irelevanță politică totală, un fel de PNȚCD de stânga.
3. PNL joacă la recuperare. Bolojan este o șansă reală, dar timpul lucrează împotrivă. Dacă nu va reforma partidul rapid și profund, PNL riscă să rămână la mijloc: nici suficient de radical pentru noile vremuri, nici suficient de credibil pentru trecutul recent.
4. USR e obosit. Nu a profitat de valul din jurul lui Nicușor Dan și Elena Lasconi. E într-un punct de stagnare care poate deveni plafonare definitivă.
5. UDMR e pe muchie. Încă se ține, dar scârțâie. Nu e în pericol imediat, dar nici de ignorat semnele de uzură.
6. Sistemul politic românesc e fracturat. Fără un partid clar dominant și cu o populație tot mai volatilă, România riscă să intre în era guvernelor imposibile și a majorităților fragile, dominate de tensiune, improvizație și polarizare.

Absența unui centru real – marea gaură neagră a politicii românești

În mijlocul acestui peisaj dezarticulat, fragmentat și polarizat, se simte dureros lipsa unei forțe politice noi, de centru veritabil, capabilă să coaguleze electoratul rațional, educat și democratic – acel electorat care refuză extremismele, dar care s-a săturat de compromisuri și de reciclări de cadre vechi.

Suveranismul politic a captat emoția. Dar rațiunea politică nu are, deocamdată, o casă.

PNL s-a compromis în prea multe coabitări toxice. PSD pare să-și trăiască agonia cu demnitatea unei văduve bolnave de putere. USR a intrat într-o fază de oboseală cronică, nereușind să capitalizeze nici măcar capitalul moral și instituțional al președintelui ales. În acest context, absența unui partid prezidențial sau măcar a unui proiect politic de anvergură susținut de la Cotroceni este cel puțin stranie.

Nicușor…

Nicușor Dan are legitimitate morală, electorală, instituțională. Are o bază intelectuală, un profil credibil și un vot masiv în spate. Dar nu pare interesat să capitalizeze acest moment pentru a construi o forță nouă. Deși el este părintele fondator al USR, nu se mai revendică de la partid. Și poate că pe bună dreptate: USR a evoluat într-o direcție diferită de idealurile inițiale. Dar între a nu se revendica și a nu face nimic, rămâne o zonă periculoasă de vid politic.

… și România politică

Astăzi, România are un președinte fără partid, un partid (USR) fără lider real, un electorat de centru fără reprezentare și o societate care se mișcă între isteria suveranistă și apatia centristă. În acest gol se poate instala orice: de la aventurism politic până la o reconstrucție democratică autentică.

Se simte, așadar, nevoia acută de un construct politic proaspăt, curajos, decent, care să nu vină nici din laboratoarele partidelor moarte, nici din frustrările civice reciclate. Un partid al centrului lucid, care să nu se teamă de ideea de competență, de stat de drept, de Europa și de modernizare. Care să nu confunde patriotismul cu folclorul și care să nu promită „revoluția” în fiecare frază, ci reconstrucția.

În lipsa acestuia, următorii ani vor fi doar o succesiune de majorități incoerente, negocieri de avarie și guverne ale nimănui, conduse de toți și de nimeni. România are nevoie de oxigen politic. Iar oxigenul nu vine din partide ventilate cu aceiași plămâni vechi.

În ce cheie psihologică trebuie văzute rezultatele acestui sondaj prin ochii electoratului?

Psihologic, cifrele din acest sondaj nu spun doar „cu cine ar vota românii”, ci mai ales ce simt românii. Iar ceea ce simt, în acest moment istoric, e un amestec de:

1. Furie și neîncredere cronică

Scorul uriaș al AUR nu este despre simpatie reală pentru programul partidului, ci despre refuzul colectiv al status quo-ului. Românii nu mai cred în „soluții de sistem”, în coaliții, în compromisuri. Votul ipotetic pentru AUR e un pumn dat în masă, o formă de răzbunare simbolică, un „Să ardă toți!”.

Electoratul simte că a fost mințit, manipulat, trădat de toate garniturile politice post-decembriste. AUR devine astfel o supapă de evacuare emoțională, nu o alegere rațională de guvernare. În spatele acelui 38% nu sunt voturi pentru viitor, ci voturi împotriva trecutului și prezentului.

2. Epuizare și deznădejde

Voturile pentru PSD, PNL și USR reflectă mai degrabă inertie și lipsă de alternativă decât atașament real. În mintea alegătorului de centru-stânga sau centru-dreapta, există o senzație de blocaj istoric: „Nu mai avem pe cine vota, dar nici nu vrem să ne sinucidem democratic.”

Aceste partide sunt văzute ca niște produse expirate, dar care încă sunt în raft, pentru că altceva nu a fost livrat. Votul pentru ele e lipsit de entuziasm și motivație. E un fel de „hai, lasă, măcar ăștia știu cum se face bugetul.”

3. Apel la simplificare: bine vs. rău

O mare parte din electorat trăiește o nevoie psihologică de claritate morală și identitară. AUR propune o narativă simplă: noi suntem cu poporul, ei sunt sistemul corupt. Această dihotomie seduce mintea obosită a alegătorului, care nu mai vrea nuanțe, ci verdict. Nu mai vrea guverne care „negociază”, ci un lider care „face ordine”.

E vorba de regres psihologic colectiv, o întoarcere la arhetipuri primitive: păstor vs. lup, haiduc vs. boier, neam vs. străini. Când societatea se simte pierdută, caută mituri, nu reforme.

4. Fantezia salvatorului providențial

Deși Nicușor Dan nu și-a asumat rolul de lider politic activ, încrederea mare în el reflectă altă nevoie psihologică: așteptarea unui „cel curat” care nu face parte din murdăria politică, dar care poate corecta de sus lucrurile. Electoratul vrea o „figura paternă tăcută”, un matematician cu rucsac, nu un politician cu steag.

Această tendință de idealizare a președintelui ca simbol anti-sistem, chiar dacă el nu are instrumente reale de guvernare directă, este o strategie defensivă a psihicului colectiv: „Dacă nici ăsta nu poate, înseamnă că e de ne-reparat totul.”

5. Disperarea că timpul se scurge

Ultimul strat psihologic important este anxietatea colectivă legată de viitor. Crizele repetate – pandemie, inflație, război, manipulare mediatică – au creat un sentiment de iminență a prăbușirii. Oamenii vor să aleagă acum ceva radical, înainte să „fie prea târziu”. Votul ipotetic pentru AUR poate fi interpretat și ca o tentativă disperată de resetare, chiar dacă nu se știe ce urmează după.

Guvernul care nu se mai naște – sau cum blochează PSD viitorul, cu pretenții din trecut

Pe 4 iunie 2025, România se află într-un impas politic major: negocierile pentru formarea noului guvern sunt blocate de pretențiile PSD, care, în ciuda rezultatelor slabe din sondaje, refuză să cedeze controlul și să accepte o schimbare reală. Această atitudine nu face decât să prelungească criza politică și să submineze încrederea cetățenilor în clasa politică tradițională.

PSD: un partid în derivă, dar cu pretenții de lider

După eșecul în alegerile prezidențiale și scăderea dramatică în sondaje, PSD se comportă ca și cum ar fi în continuare principalul partid al țării. Refuzul de a accepta un premier din afara partidului, insistența asupra unor ministere-cheie și dorința de a controla instituții esențiale arată o lipsă de înțelegere a realității politice actuale. În loc să se adapteze și să contribuie la formarea unui guvern stabil și eficient, PSD pare mai preocupat de menținerea privilegiilor și influenței sale.

PNL și Ilie Bolojan: între responsabilitate și compromis

PNL, cu Ilie Bolojan în frunte, încearcă să formeze un guvern capabil să implementeze reforme necesare pentru redresarea economică a țării. Cu toate acestea, negocierile cu PSD sunt dificile, iar liberalii se confruntă cu dilema de a accepta compromisuri majore sau de a risca formarea unui guvern minoritar, vulnerabil în fața opoziției și a instabilității politice.

Nevoia urgentă de o nouă forță politică

Actuala criză politică evidențiază necesitatea apariției unei noi forțe politice de centru, capabilă să ofere o alternativă reală la partidele tradiționale. Un partid care să promoveze reforme autentice, să respingă populismul și să se concentreze pe nevoile reale ale cetățenilor. Fără o astfel de alternativă, România riscă să rămână captivă într-un ciclu nesfârșit de compromisuri și instabilitate.

Schimbarea nu mai e un moft – e o necesitate palpabilă

România nu mai are luxul de a funcționa pe avarie, cu guverne stângace și majorități forțate din plastilină politică. O scenă politică blocată între partide obosite și orgolii ridicole nu poate produce decât confuzie și resemnare.

De aceea, nu doar partidele vechi trebuie să-și vadă limitele, ci și societatea să înțeleagă că alternativa nu vine singură. Un nou proiect politic, coerent și credibil, nu se va naște din talk-show-uri sau din furie.

E nevoie de o generație care să construiască lucid ceea ce nimeni nu mai pare capabil să propună: o direcție clară, fără compromisuri rușinoase. Altfel, vom continua să rotim aceiași jucători obosiți în meciuri trucate, așteptând rezultate care nu mai vin.