Ce nume va purta sala de plen a Senatului României

Vicepreşedintele liberal al Senatului, Alina Gorghiu este cea care a anunțat că sala de plen a Senatului va purta numele „Regele Mihai I”.

Alina Gorghiu a făcut acest anunț chiar de Ziua Regalității. „Este categoric un moment frumos pentru fiecare senator, pentru fiecare parlamentar când are ocazia unei intervenţii în plenul Senatului, cu ocazia zilei de 10 Mai, Ziua Regalităţii, şi a Independenţei de stat a României. (…).

Anul acesta marcăm un moment special în istoria ţării noastre, pentru că în luna octombrie se vor împlini 100 de ani de la naşterea Regelui Mihai al României. În acest context, alături de colegii mei din grupul senatorilor PNL am propus ca începând de astăzi, 10 Mai 2021, zi tradiţională de sărbătoare pentru regalitate, sala de plen a Senatului, o cameră cu o îndelungată istorie şi care a reprezentat mereu un pilon de încredere al democraţiei şi parlamentarismului, să poarte numele ‘Regele Mihai I al României’„, a afirmat Gorghiu.

Un excelent model

Potrivit Alinei Gorghiu, „Regele Mihai este un simbol al luptei poporului nostru pentru revenirea la democraţie, pentru o Constituţie care să garanteze drepturile şi libertăţile fiecăruia, egalitatea în faţa legii, pentru o viaţă normală în rândul popoarelor libere şi unite ale Europei şi, evident, un excelent model, prin discursul plin de decenţă şi de diplomaţie, pentru cei care trebuie să pledeze cauza României oricând şi oriunde”.

Doamnelor şi domnilor senatori, sunt convinsă că pasul pe care Senatul îl face astăzi pentru onoarea Regelui Mihai este unul de bun augur şi daţi-mi voie, încă o dată, în încheiere să vă mulţumesc tuturor că ne sunteţi alături în acest gest simbolic„, a spus Gorghiu.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Atac cu 130 de rachete în Tel Aviv. Ambasadorul Israelului în...

Ploaie de rachete lansate din Fâşia Gaza spre metropola israeliană Tel Aviv. Mişcarea islamistă Hamas a anunţat marţi seara că a lansat 130 de...

India va depăși China la numărul de locuitori, în acest an

India ar putea fi țara cea mai populată din lume până la mijlocul acestui an, depășind China cu aproape trei milioane de locuitori, potrivit...