Ce obligații au magazinele și instituțiile faţă de gravide şi părinţii cu copii

Publicat: 01 nov. 2025, 12:37, de Anamaria Ionel, în SOCIAL , ? cititori
Ce obligații au magazinele și instituțiile faţă de gravide şi părinţii cu copii
Ce obligații au magazinele și instituțiile faţă de gravide şi părinţii cu copii. Sursa foto: europafm.ro

Puțini sunt cei care știu că, potrivit unei legi aflate deja în vigoare, femeile gravide și persoanele însoțite de copii cu vârsta de până la cinci ani au dreptul la prioritate la casele de marcat, casierii și ghișeele instituțiilor publice și private. Adoptată de Parlamentul României în octombrie 2023, Legea nr. 280/2023 obligă operatorii economici și instituțiile să ofere acces rapid acestor categorii și să afișeze vizibil informări prin care publicul să fie conștient de acest drept.

În plus, actul normativ reglementează și locurile de parcare dedicate, care trebuie să fie rezervate și marcate special pentru femeile însărcinate și părinții cu copii mici, acolo unde există peste zece locuri disponibile.

Prioritate la case de marcat și ghișee pentru femeile gravide și părinții cu copii sub 5 ani

Legea nr. 280/2023, publicată în Monitorul Oficial pe 19 octombrie 2023, stipulează că femeile gravide și persoanele însoțite de copii cu vârsta de până la cinci ani beneficiază de prioritate la casieriile, casele de marcat și ghișeele entităților publice și private. Prioritatea se aplică atât la accesul la aceste puncte de plată sau înregistrare, cât și la serviciile oferite de instituții.

Dacă există case de marcat sau ghișee special amenajate pentru aceste categorii, atunci prioritatea se exercită acolo. În lipsa unor ghișee dedicate, prioritatea trebuie respectată la toate casele sau punctele de servire.

Un detaliu important este că dreptul la prioritate nu depinde de prezentarea unui document medical. Este suficient ca sarcina să fie vizibilă sau ca persoana să fie însoțită de un copil cu vârsta sub cinci ani.

Obligații clare pentru instituții și magazine

Entitățile publice și private au datoria să afișeze la vedere, în apropierea caselor de marcat sau ghișeelor, informări vizibile prin care să aducă la cunoștința clienților și beneficiarilor existența acestui drept.

Astfel, fiecare supermarket, bancă, instituție sau furnizor de servicii trebuie să monteze afișe clare, lizibile, prin care să indice faptul că femeile gravide și persoanele cu copii mici au prioritate. Lipsa acestor afișe este considerată contravenție și atrage amenzi.

Locuri de parcare rezervate pentru gravide și părinții cu copii mici

Legea introduce și o reglementare legată de spațiile de parcare. În parcările cu mai mult de 10 locuri, minimum 4% din total, dar nu mai puțin de două locuri, trebuie rezervate și semnalizate special pentru femeile gravide și persoanele însoțite de copii cu vârsta de până la 5 ani.

Aceste locuri trebuie să fie vizibil marcate și să fie amplasate cât mai convenabil pentru acces. În cazul parcărilor mai mici, cu sub 10 locuri, regula nu se aplică.

Amenzi pentru instituții și operatorii economici care nu respectă legea

Legea stabilește sancțiuni clare pentru nerespectarea obligațiilor:

  • Neacordarea priorității sau lipsa afișelor vizibile: amendă între 200 și 1.000 de lei.
  • Neamenajarea locurilor de parcare speciale: amendă între 2.000 și 10.000 de lei.
  • Ocuparea fără drept a locurilor rezervate: amendă între 2.000 și 10.000 de lei.

Fapta de a ocupa fără drept un loc de parcare destinat femeilor gravide sau părinților cu copii mici nu este sancționată dacă este săvârșită de către angajații Ministerului Afacerilor Interne, cadre medicale sau pompieri, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

Cine aplică sancțiunile

Constatarea contravențiilor și aplicarea amenzilor pot fi realizate de mai multe categorii de autorități. Personalul de control din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) este responsabil pentru verificarea respectării prevederilor la nivelul operatorilor economici și instituțiilor private.

De asemenea, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Române și polițiștii locali pot sancționa faptele ce privesc locurile de parcare rezervate.

Citeşte şi: Unde nu au voie șoferii să parcheze. Amenzi enorme pentru cei care încalcă legea 

Sumele obținute din amenzile aplicate se fac venit la bugetul de stat.

Oricine poate sesiza nereguli

Legea oferă și un mecanism simplu prin care orice cetățean poate contribui la respectarea drepturilor femeilor gravide și ale părinților cu copii mici. Oricine asistă direct la încălcarea prevederilor legii are dreptul să sesizeze organele abilitate.

Astfel, dacă un client observă că unei femei însărcinate nu i se oferă prioritate la casă sau dacă vede un șofer care ocupă abuziv un loc de parcare destinat acestor persoane, poate semnala situația poliției sau ANPC-ului.