Ce poate și ce nu poate, de fapt, Primarul General al Capitalei

În fiecare campanie electorală pentru Capitală vedem același fenomen simpatic: o parte a bucureștenilor așteaptă ca Primarul General să le rezolve totul – de la gropi, până la locuri de parcare, școli, spitale, câini vagabonzi, chirii, pensii, subvenții și, dacă se poate, și butelia pentru iarnă.

O instituție uriașă, prost înțeleasă și încărcată cu așteptări care nu-i aparțin
E momentul în care îți dai seama că mulți oameni habar n-au ce înseamnă această instituție imensă, cu o structură rar întâlnită în România, și mai ales ce se află și ce nu se află în pixul primarului general.

Așa că hai să punem lumină în această nelămurire națională.

Primăria Capitalei nu este primăria cartierului tău

Primarul General NU este un „super-primar” care conduce toate sectoarele.
Sectoarele sunt primării separate, cu bugete separate, cu atribuții proprii, cu consilii proprii, cu aparate de specialitate proprii.

Cu alte cuvinte:

• bordura din fața blocului – sector
• parcul mic din colț – sector
• întreținerea străduțelor secundare – sector

Primăria Generală se ocupă de „scheletul mare” al orașului: infrastructură majoră, transport public, sistemul de termoficare, marile bulevarde, iluminatul principal, marile proiecte urbane, mediul metropolitan, instituții culturale și serviciile care acoperă orașul în ansamblu.

În plus, Primăria Generală administrează instituții cu mii de angajați și bugete de tip „oraș mediu” fiecare. Sectoarele sunt importante, dar Primăria Generală e un fel de conglomerat urban.

Câți oameni lucrează pentru Capitală? Mult mai mulți decât crede lumea

Primăria Generală, cu instituțiile și serviciile din subordine, adună un aparat masiv: administrații, companii municipale, regii, direcții, servicii publice, centre culturale, spitale, echipe tehnice, personal contractual și funcționari.

Nu ai în față o primărie clasică, ci o structură de nivel metropolitan, cu:

• administrație centrală (primărie + direcții + birouri)
• instituții subordonate (teatre, muzee, servicii sociale, administrații tehnice)
• companii municipale (transport, termoficare, iluminat, construcții)
• regii și servicii speciale (situații de urgență, urbanism, mediu)

Vorbim, în total, de câteva mii de angajați plasați în zeci de instituții distincte. Nu există o instituție din București cu o structură mai mare decât aceea a primăriei generale.

Ce face, de fapt, Primăria Generală: atribuțiile reale, nu fanteziile electorale

1. Transportul public – STB și mobilitatea

Primarul General coordonează sistemul de transport de suprafață: autobuze, tramvaie, troleibuze.
Și, prin planificare urbană, stabilește direcțiile majore de mobilitate: benzi dedicate, intersecții, pasaje, marile investiții.

Nu controlează Metrorex – asta e la Guvern.

2. Termoficarea

Primăria Generală are în responsabilitate:

• distribuția agentului termic prin rețelele Capitalei
• investițiile majore în infrastructura de termoficare
• coordonarea sistemului cu operatorii din energie

Este unul dintre cele mai complicate și scumpe sisteme din estul Europei.

3. Marile bulevarde și iluminatul public

Nu străduțele dintre blocuri, ci arterele principale ale orașului.
Acolo unde un semafor prost gândit paralizează trei cartiere.

4. Infrastructura urbană majoră

Poduri, pasaje, noduri rutiere, lucrări de degrevare a traficului, piețe centrale, reconstrucții urbane.

Primarul General nu repară gropi pe strada ta; repară bombă urbană pe care o numim „centură interioară”.

5. Urbanismul „mare”

Planuri integrate, reglementări generale, proiecte strategice.
Sectoarele se ocupă de autorizațiile mici; Primăria Generală stabilește terenul de joc.

6. Cultură, educație, social

Teatrele mari, muzeele, evenimentele urbane, serviciile sociale de nivel municipal.

Ce NU face Primarul General (deși mulți cred că ar trebui)

• nu dă pensii
• nu dă ajutoare de încălzire pentru sector
• nu schimbă țevile din bloc
• nu asfaltează străzile mici
• nu repară scara blocului
• nu obligă ADP-ul sectorului să tundă iarba
• nu se ocupă de gunoiul menajer
• nu decide închirierea tarabelor din piața cartierului

Dacă ar fi după unii, Primarul General ar trebui să fie un amestec între Moș Crăciun, electrician, asistent social, diriginte, instalator și mama tuturor.

Dar realitatea e alta: mandatul său e despre macro-infrastructură și politici urbane, nu despre pătrunjelul vândut în piață.

Cât de mare e, de fapt, „mașinăria” Capitalei – buget, angajați, direcții

Dacă scoți la lumină cifrele Primăriei Generale, îți dai seama rapid că nu e vorba de „o primărie ca toate celelalte”, ci de un soi de județ+metropolă+holding de servicii publice, în aceeași pungă cu fermoar.

1. Bugetul: 11 miliarde de lei ca să nu crape orașul

Pentru anul 2025, bugetul general consolidat al Primăriei Capitalei se învârte în jurul a 11 miliarde de lei. Din aceștia, puțin peste 7,3 miliarde de lei reprezintă bugetul local propriu (venituri din taxe și impozite locale, cote din impozitul pe venit, subvenții, fonduri europene), restul însemnând sume pentru instituții și proiecte conexe.

La un București de aproximativ 2 milioane de locuitori, vorbim de un ordin de mărime de circa 5.500 de lei pe an per locuitor, bani care trec într-o formă sau alta prin bugetul Capitalei. Evident, nu-i primește nimeni cash la ușă – se risipesc în transport, termoficare, iluminat, cultură, spitale, subvenții, datorii, întreținerea aparatului birocratic.

Structura mare a cheltuielilor arată cam așa:

• peste 60% din buget se duce pe funcționare – adică salarii, utilități, întreținere, subvenții (în special la transport public și termoficare);
• restul e dezvoltare – investiții în infrastructură rutieră, tramvaie, modernizări, reabilitări, proiecte mari.

Din 11 miliarde, în jur de 7,1 miliarde de lei înseamnă funcționarea zilnică a aparatului, a serviciilor și a marilor sisteme (STB, termoficare), inclusiv subvenții de aproape 1,8 miliarde de lei pentru a acoperi diferențele de preț la transport și căldură.

Pe românește: mai mult de jumătate din buget se duce ca orașul să nu se oprească din mers, nu ca să fie transformat în metropolă de poster.

2. Câți oameni lucrează, de fapt, pentru Primăria Generală

Aici începe partea care fascinează publicul: „Câți sunt și cât iau?”. Cifrele nu sunt simple, pentru că vorbim de:

• aparatul de specialitate al Primarului General (funcționarii din „clădirea mare”),
• instituțiile subordonate (teatre, muzee, administrații, direcții specializate),
• companiile municipale (transport, termoficare, servicii publice).

Conform datelor publice din ultimii ani, organigrama actuală a Primăriei Capitalei prevede aproximativ 1.900 de posturi în aparatul de specialitate al primarului și 31 de direcții distincte – de la Direcția Transporturi la Direcția Cultură, Mediu, Urbanism, Asistență socială etc.

Dacă adaugi instituțiile subordonate și companiile municipale, ajungi la un total de peste 25.000 de angajați care, într-un fel sau altul, sunt plătiți prin bugetul Capitalei. Acum câțiva ani, o evaluare oficială plasa cifra la peste 26.000 de oameni, din care puțin peste o mie în aparatul propriu al primarului, restul răspândiți în teatre, administrații, servicii, companii de transport, termoficare, străzi, parcări.

Ordinea de mărime a rămas aceeași: zeci de mii de oameni care fac parte, direct sau indirect, din „sistemul Capitală”.

3. Cât costă oamenii aceștia

În bugetele recente, cheltuielile cu personalul (strict salarii, fără restul cheltuielilor de funcționare) se duc lejer în zona sutelor de milioane de lei anual doar pentru aparatul central, iar dacă pui la socoteală toate instituțiile subordonate, nota de plată pentru personal trece de un miliard de lei pe an.

Nu e vorba doar de funcționari „la birou”. În acest pachet intră:

• șoferi STB, controlori, mecanici de tramvai;
• personal tehnic de la termoficare;
• actori, regizori, tehnicieni de teatru;
• medici și asistente din spitalele aflate în administrarea Capitalei;
• asistenți sociali, pompieri civili, personal de la spectacole și evenimente.

Salariile variază de la venituri modeste la salarii de conducere foarte confortabile, iar discuția publică se aprinde, de obicei, la vârf – acolo unde indemnizațiile de director, șef de serviciu sau consilier bine plasat sar în ochi.

4. Pe scurt, în cifre mari

Dacă vrei o fotografie de ansamblu, arată cam așa:

• buget general 2025: aproximativ 11 miliarde lei;
• venituri proprii estimate: circa 7,3 miliarde lei;
• peste 60% din buget – funcționare (inclusiv salarii, utilități, subvenții);
• aprox. 1.900 de posturi în aparatul de specialitate al Primarului General, organizate în 31 de direcții;
• peste 25.000 de angajați în tot ecosistemul Primăriei Capitalei (instituții, companii, servicii).

Adică nu vorbim de „o primărie cu câteva birouri”, ci de un ecosistem birocratic, tehnic, cultural și social de mărimea unui oraș mediu, cu un buget cât PIB-ul unor state mai mici. Exact genul de scară la care alegătorul începe să înțeleagă de ce miza nu e doar „cine pune asfalt la colțul blocului”, ci cine e în stare să nu lase această mașinărie imensă să ardă bani doar ca să se învârtă în gol.

De ce contează cine conduce Capitala

Pentru că Bucureștiul nu este o comună mare, ci un organism urban cu:

• aglomerare absolută
• infrastructură veche
• presiune imensă pe transport și energie
• un trafic infernal
• o rețea de termoficare istoric degradată
• instituții culturale de dimensiunea unui oraș european mediu
• responsabilități de capitală: politice, economice, simbolice

Primarul General trebuie să fie cineva cu viziune, răbdare, simț al planificării și un stomac suficient de tare pentru a duce negocieri cu Guvernul, cu cele șase sectoare, cu companiile municipale, cu Uniunea Europeană și cu o populație care vrea rezultate ieri.

Nu e primar de scară de bloc. E primar de metropolă.

Dacă există un mesaj pe care merită să-l repetăm duminică, înainte ca oamenii să voteze în funcție de cine le promite că vine personal cu lopata pe strada lor, este acesta:

Primarul General conduce un oraș de două milioane de oameni, nu o asociație de locatari.
Atribuțiile sunt mari, grele, costisitoare și absolut esențiale – dar sunt altele decât cele imaginate de votantul romantic care încă mai crede că edilul-șef ar trebui să vină să-i regleze butelia.

Și, dacă știm exact ce votăm, poate începem să avem și pretențiile corecte.