Ce preț de licitație are un pian folosit de trupa Queen?

Un pian folosit la înregistrarea albumului „The Works” al Queen, vândut apoi unei trupe preferate de Freddie Mercury, a fost scos la licitaţie.

Albumul „The Works” a fost lansat în 1984 de Queen. Pianul a fost folosit de Queen la înregistrarea albumului, iar apoi a fost vândut unei trupe preferate de Freddie Mercury.

Instrumentul a petrecut trei ani în turneu cu trupa galeză The Alarm, înainte de a fi montat în studioul de înregistrări al solistului Mike Peters, scrie BBC.

După 37 de ani de la lansarea albumului Queen, el va fi scos la licitaţie, pe 8 decembrie, la Gardiner Houlgate în Corsham, împreună cu alte instrumente şi echipament muzical.

Valoarea pianului electric Kawai EP 308 este estimată între 10.000 şi 20.000 de lire sterline.

Instrumentul a fost folosit de Queen atât în studiu, cât şi în concerte din anii 1980. El a intrat în posesia The Alarm pentru 3.000 de lire sterline, după ce Peters a apelat la ajutorul lui Mercury şi a preluat pianul din casa bateristului Roger Taylor.

„Anul acesta este a 40-a aniversare a The Alarm. Este o bună ocazie să împrospătăm tot de facem. O parte din echipamentul nostru e expirat şi avem nevoie să recâştigăm nişte spaţiu”, a spus Peters.

Pianul nu este singura legătură a trupei cu Queen – galezii au cântat în deschiderea grupului englez în două concerte pe Wembley în seria din 1986, „The Magic Tour”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Cine este șeful de serviciu secret care s-a înrolat la AUR

Partidul lui George Simion a început să atragă ca un magnet o serie de rezerviști militari, iar de curând a făcut o achiziție de...

Un membru CA la societățile Primăriei Galați câștigă anual până la...

Dezbaterile coaliției guvernamentale pe tema reducerii cheltuielilor din sectorul bugetar readuc în actualitate faptul că aceleași partide, PSD și PNL, au dat undă verde...