Ce români nu vor mai putea să lucreze după ce ies la pensie

Publicat: 18 sept. 2023, 15:00, de Andreea Caraua, în SOCIAL , ? cititori
Ce români nu vor mai putea să lucreze după ce ies la pensie

Un proiect de lege, aflat în dezbatere publică, nu le va mai permite anumitor români să lucreze la cerere după pensionare.

Noua lege a învățământului superior, care este în vigoare de la începutul acestei luni, ar urma să sufere modificări, potrivit unui proiect de lege care se află în dezbatere la Camera Deputaților.

Astfel, dacă proiectul va fi acceptat, profesorii universitari nu își vor mai putea continua activitatea cu mult peste vârsta legală de pensionare.

Noul proiect aflat în dezbatere urmărește eliminarea unei prevederi din noua lege a învățământului superior nr. 199/2023, mai exact pe cea care permite „persoanelor care îndeplinesc condițiile pentru a se pensiona la împlinirea limitei legale de vârstă să-și continue activitatea «fără limită de vârstă»”.

Practic, se sugerează eliminarea capacității senatului universitar din instituțiile de învățământ superior de stat, private și confesionale de a lua decizii ce privesc prelungirea activității unui profesor sau cercetător după ce acesta s-a pensionat, pe baza unui contract pe o perioadă de un an, care poate fi reînnoit anual, conform regulilor universitare, fără limită de vârstă.

Cei care au inițiat noua măsură cred că „această reglementare este nocivă pentru învățământul superior, deoarece permite cadrelor didactice să rămână titulare pe post, fără limită de vârstă, fără evaluarea anuală a performanţelor acestora, conferindu-le acestora un privilegiu viager. 

O astfel de reglementare (…) va bloca orice intrare în sistemul de învăţământ universitar, atâta timp cât posturile ocupate vor fi blocate de conducerile universităţilor, după bunul plac”.

Pentru ca proiectul să se poată aplica, el trebuie să fie adoptat în Parlament, promulgat de președintele Klaus Iohannis și publicat în Monitorul Oficial.