În spatele „divei”: Kim Kardashian, implicată în fotbalul feminin din Afganistan

Publicat: 19 nov. 2021, 20:30, de Eliza Popa, în SPORT , ? cititori
În spatele „divei”: Kim Kardashian, implicată în fotbalul feminin din Afganistan

Mai multe jucătoare de fotbal din echipa de junioare a Afganistanului și familiile acestora, au ajuns joi în Marea Britanie. Persoanele au reușit să părăsească țara natală cu ajutorul vedetei americane Kim Kardashian.

Jucătoarele, care au ratat podul aerian organizat la Kabul, în luna august, au fugit în Pakistan împreună cu familiile lor, după ce talibanii au preluat puterea, dar aveau doar o viză de 30 de zile, potrivit Press Association. Evacuarea în Marea Britanie s-a făcut cu ajutorul unui zbor finanţat de vedeta Kim Kardashian, conform Fundaţiei ROKiT, care a contribuit la evacuarea lor.
Siu-Anne Gill, conducătoarea Fundaţiei ROKiT, a spus că este „extrem de emoţionată de curajul acestor fete”, exprimându-şi speranţa că „familia fotbalului” le va ajuta în „această a doua şansă a vieţii lor”.

Puterea fotbalului şi a sportului în general

Tinerele jucătoare au primit în special sprijinul clubului englez de fotbal Leeds United, al cărui proprietar, Andrea Radrizzani, s-a declarat „încântat” de sosirea lor în Regatul Unit. „Acest lucru demonstrează puterea fotbalului şi a sportului în general, ca forţă în beneficiul binelui şi arată modul în care comunitatea fotbalului este capabilă să colaboreze şi să se mobilizeze pentru a salva vieţi„, a adăugat Radrizzani. Leeds United s-a oferit să le primească pe jucătoare la echipele sale de juniori, pentru a oferi acestor fete „un viitor prosper”.

„La fel ca şi în cazul celorlalte persoane pe care le-am adus din Afganistan în Marea Britanie, fetele din echipa feminină afgană vor beneficia de o primire călduroasă, sprijin şi cazare„, a precizat un purtător de cuvânt al guvernului britanic.