Ce se va întâmpla cu accizele în 2022. Creșteri ușoare, cu o singură excepție

Anul viitor, nivelul accizelor se va majora uşor pentru aproape toate categoriile de produse, potrivit Ministerului Finanţelor. Singura excepţie reprezintă țigaretele, pentru care nivelul accizelor rămâne la 563,97 lei pentru 1.000 de bucăţi.

Majorări de accize vor fi și la benzina cu plumb, de la 2.149,09 lei/1.000 litri, în acest an, la 2.226,24 lei/1.000 litri, dar și la benzina fără plumb – creștere de la 1.827,13 lei, în prezent, la 1.892,72 lei/1.000 litri. La motorină, accizele ce se vor aplica de anul viitor vor fi de 1.734,66 lei/1.000 de litri, faţă de 1.674,55 lei/1.000 litri în 2021.

De asemenea, acciza la bere se va mări la 3,77 lei/hl/1 grad Plato, de la 3,64 lei, în timp ce la berea produsă de producătorii independenţi a căror producţie anuală nu depăşeşte 200.000 hl taxa a fost stabilită la 2,08 lei, față de 2,01 lei. La vinuri spumoase, acciza va fi de 54,14 lei pe hl de produs, comparativ cu 52,26 lei, iar la alcoolul etilic produs de micile distilerii – 1.889,44 lei, de la 1.823,96 lei.

În același timp, gazul natural utilizat drept combustibil pentru motor va avea o acciză de 14,08 lei/GJ, față de 13,59 lei, în 2021, în timp ce la electricitatea utilizată în scop comercial noile accize aplicabile de anul viitor vor fi de 2,71 lei//MWh, raportat la 2,61 lei, în present. La electricitatea utilizată în scop necomercial, creșterea este de la 5,23 lei/MWh, la 5,42 lei/MWh.

Accizele sunt actualizate cu creşterea preţurilor de consum comunicată oficial de Institutul Naţional de Statistică, potrivit Ministerului Finanţelor.

„Potrivit art.342 alin.(2) Codul fiscal, nivelul accizelor prevăzut pentru ţigarete în Anexa nr.1 face excepţie de la actualizarea cu creşterea preţurilor de consum din ultimele 12 luni, calculată în luna septembrie a anului anterior celui de aplicare, faţă de perioada octombrie 2014 – septembrie 2015, comunicată oficial de Institutul Naţional de Statistică. Începând cu data de 1 aprilie 2022 nivelul accizei pentru ţigarete este 563,97 lei/1.000 ţigarete”, subliniază sursa citată. 

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Armata română, operațiune de căutare a unei drone

Armata română, operațiune de căutare a unei drone

Armata română caută o dronă. Echipe ale Armatei Române, Jandarmeriei, SRI și ISU caută vineri o dronă militară care ar fi căzut pe terenul...

Inspector ITM implicat în acoperirea unui accident de muncă mortal în...

O operațiune de amploare a avut loc joi seară, când autoritățile au efectuat percheziții și au reținut mai mulți suspecți în legătură cu un...