Ce se va întâmpla cu peste 1.000 de obiecte şi accesorii legendare ale celebrului designer Karl Lagerfeld

Publicat: 04 dec. 2021, 06:00, de Eliza Popa, în LIFESTYLE , ? cititori
Ce se va întâmpla cu peste 1.000 de obiecte şi accesorii legendare ale celebrului designer Karl Lagerfeld

Peste 1.000 de obiecte şi accesorii legendare ale designerului de modă Karl Lagerfeld, care a murit în 2019, printre care se vor afla celebrele lui mănuşi din piele neagră, obiecte de mobilier şi mici boluri cu efigia pisicii sale Choupette, vor fi scoase la licitaţie, după cum notează DPA.

Potrivit casei de licitaţii Sotheby’s, obiectele vor fi puse în vânzare la Paris, Koln şi în principatul Monaco, iar primele 443 de loturi ar putea să ajungă în posesia unor colecţionari până duminică.

Printre vedetele licitaţiei de trei zile de la Monte Carlo, care se va încheia duminică, se află un portret al celebrului creator de modă, realizat de Takashi Murakami şi estimat la un preţ de vânzare cuprins între 80.000 şi 120.000 de euro, un automobil Rolls-Royce Phantom, precum şi o sticlă din seria „Balloon Venus” creată de artistul american Jeff Koons pentru celebrul brand de şampanie Dom Perignon. Obiecte de mobilier, lucrări artistice, articole vestimentare şi accesorii au fost preluate din mai multe locuinţe ale designerului Karl Lagerfeld, inclusiv din reşedinţa sa din Millefiori – un zgârie-nori din Monte Carlo – şi din Castelul Louveciennes din Franţa.

Licitaţia „Karl Lagerfeld’s Estate” va continua la Paris pe 14 decembrie şi, apoi, la Koln, pe 15 decembrie.