Ce spune ministrul Economiei despre prețurile URIAȘE de pe litoralul românesc/ Popescu: Nu sunt o barieră pentru turiști

Publicat: 16 iul. 2020, 09:10, de Mihaela Ionescu, în ECONOMIE , ? cititori
Ce spune ministrul Economiei despre prețurile URIAȘE de pe litoralul românesc/ Popescu: Nu sunt o barieră pentru turiști

Comparațiile făcute pe rețelele de socializare privind prețurile de pe litoralul Românesc, cu prețurile din alte țări, arată că pentru un concediu petrecut la noi în țară scoți mai mulți bani din buzunar. Ministrul Economiei susține că atât timp cât cererea e mai mare ca oferta, înseamnă că prețurile nu sunt o barieră pentru turiști.

Întrebat ce părere are despre prețurile de pe litoral, Popescu a răspuns:

„Aceeaşi părere ca şi anul trecut, aceeaşi părere ca şi acum doi ani: nu mi s-a părut nicio scădere, nicio creştere a preţurilor. Sunt aceleaşi preţuri, dar, eu fiind un liberal, cred în cerere şi ofertă. Atâta timp cât cererea e mai mare ca oferta, înseamnă că preţurile nu sunt o barieră pentru turişti. Cred că pe litoralul românesc sunt şi preţuri mari, dar cred că sunt şi preţuri accesibile, în funcţie de locaţiile pe care vrei să la accesezi acolo unde vrei să te duci. Nu este cel mai ieftin litoral, asta este evident, am ştiut-o toţi, dar atâta timp cât cerere există, oferta va avea nişte preţuri în aşa fel încât să fie acceptate”, a spus ministrul.

Ministrul spune însă că turismul românesc va avea un avânt, pentru că nu mai este aşa de uşor să te duci în concediu într-o altă ţară.

„Am văzut şi văd în continuare oportunitatea turismului autohton. Observ că după exuberanţa celorlalte ţări, care au deschis graniţele să vină turiştii – Grecia, Bulgaria, dintr-o dată au devenit mult mai precauţi vizavi de turiştii din alte ţări.

Nu mai este aşa uşor să te duci într-un concediu într-o ţară vecină. De aceea cred că în România turismul va avea un avânt în această perioadă estivală. Dar depinde de noi toţi, de turiştii care se duc acolo, să respecte regulile pe care autorităţile le impun, să nu avem creşteri de cazuri, pentru că nu vrem să ne trezim cu cazuri multe de COVID în hoteluri, să închidem acel hotel sau cu alte lucruri. Eu cred în turismul românesc, cred că în România se poate face turism sigur, cred că românii doresc să-şi petreacă cât mai mult vacanţele în România şi cred că şi turiştii străini pot veni în România dacă se vor simţi în siguranţă şi vor vedea că în România se respectă anumite reguli şi ei se vor simţi în siguranţă”, a spus el, la Digi24.

Popescu spune că familia lui va merge în vacanță pe litoralul românesc și că va petrece și el acolo câteva zile.