Ce spune ministrul Finanțelor despre CREȘTEREA pensiilor

Publicat: 30 iul. 2020, 09:06, de Mihaela Ionescu, în ECONOMIE , ? cititori
Ce spune ministrul Finanțelor despre CREȘTEREA pensiilor
bani, salarii,alocații

Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, susține că scenariul pentru creșterea pensiilor pleacă de la instituția pe care o conduce, care propune o majorare cu 10%, dar s-ar putea ca premierul Orban să decidă ca această creștere a pensiilor să fie mai mare, fiindcă în final este o decizie politică.

„Sunt sigur că nu va fi o creștere care să pună în pericol bugetul nici pentru anul acesta, nici pentru anii viitori, poate două-trei puncte procentuale în plus față ce vine de la Ministerul Finanțelor”, a spus Cîțu la Digi24.

Ministrul a confirmat că va fi vorba de o majorare a pensiilor cuprinsă între 10 și 15 la sută, de la 1 septembrie.

Întrebat dacă guvernul gândește o eșalonare a pensiilor, după modelul alocațiilor, Florin Cîțu a spus că se discută și acest lucru.

„Vom prezenta, pentru că aici legea pensiilor introduce și alte elemente. Începând cu 1 ianuarie va trebui să modificăm mai multe lucruri, dar da, vom avea și acolo o eșalonare. (…)Nu cred că mai există vreun guvern în lume care să crească cheltuielile permanente. Da, bineînțeles, au făcut lucrurile pe care le-am făcut și noi: au dat ajutor de șomaj tehnic, ajutoare temporare, dar aici e vorba despre o creștere de cheltuieli permanente, care se va vedea în bugetele viitoare. Nu cred că există astăzi vreun guvern – sau nu știu eu – în lume care să crească cheltuielile permanente”, a mai precizat Florin Cîțu.

Inquam photos/ Octav Ganea