Ce spune Nicușor Dan despre un viitor premier dat de PSD

Publicat: 23 mai 2025, 12:14, de Ionut Jifcu, în POLITICĂ , ? cititori
Ce spune Nicușor Dan despre un viitor premier dat de PSD
colaj puterea.ro | sursa foto: Facebook&Inquam

În contextul negocierilor tensionate pentru formarea noului guvern, președintele ales Nicușor Dan a adoptat o poziție rezervată privind posibilitatea ca Partidul Social Democrat (PSD) să dea viitorul premier.

Nicuşor Dan: „Vor fi negocieri”

Chestionat direct dacă ar accepta un premier propus de social-democrați, acesta a evitat un răspuns tranșant, spunând: „Nu vreau să discut chestiuni tehnice acum. Vor fi negocieri”.

Această abordare prudentă vine în condițiile în care PSD, prin vocea liderului interimar Sorin Grindeanu, a transmis public că majoritatea membrilor săi sunt împotriva intrării în guvern și că partidul nu intenționează să negocieze funcții ministeriale. Într-un comunicat recent, PSD a subliniat că discuțiile cu președintele României și celelalte partide vor fi axate exclusiv pe clarificarea pozițiilor politice, și nu pe împărțirea portofoliilor.

Totuși, partidul condus temporar de Grindeanu a menținut o atitudine deschisă în privința formării unei majorități care să asigure stabilitatea guvernării, dar cu condiții clare: refuzul categoric al tăierilor de investiții în infrastructură și servicii publice, opoziția față de orice măsură care ar diminua puterea de cumpărare a populației vulnerabile și excluderea creșterii taxelor pe muncă și pensii. De asemenea, PSD a subliniat că nu va sprijini implicarea României în acțiuni militare în afara cadrului NATO.

În ceea ce privește menținerea unor miniștri actuali în viitorul guvern, Nicușor Dan a afirmat: „De la caz la caz, de principiu cred că societatea își dorește oameni noi.”

Totodată, el a reiterat că Ilie Bolojan rămâne prioritatea sa pentru funcția de prim-ministru, dar nu a exclus posibilitatea unei guvernări comune cu PSD, în funcție de rezultatul negocierilor.

Președintele ales Nicușor Dan a declarat pentru Financial Times că performanța viitorului guvern va fi crucială pentru stoparea extremei drepte la alegerile din 2028. El a recunoscut nemulțumirile economice ale alegătorilor lui George Simion și a promis reducerea deficitului bugetar de la 9,3% la 7,5% prin tăieri de 6 miliarde euro. Dan reafirmă orientarea pro-NATO și susține creșterea bugetului pentru apărare. Favoritul său pentru funcția de premier este Ilie Bolojan, dar formarea guvernului depinde de o coaliție stabilă.