Ce spune premierul Marcel Ciolacu despre demisia Gabrielei Firea

Publicat: 14 iul. 2023, 15:26, de Cristian Matache, în POLITICĂ , ? cititori
Ce spune premierul Marcel Ciolacu despre demisia Gabrielei Firea

Premierul Marcel Ciolacu a comentat demisia Gabrielei Firea din guvern la o oră și jumătate după ce a apărut informația în spațiul public.

”Am avut astăzi o discuție la Guvern cu doamna ministru Gabriela Firea pe tema ”azilelor groazei”.

Îmi este foarte clar că doamna Gabriela Firea în calitate de ministru nu are nicio legătură directă cu acest caz. Cu toate acestea, a fost o presiune uriașă în ultimele zile la adresa domniei sale, din cauza unor colaboratori ai doamnei ministru pentru care s-a probat deja implicarea.

În consecință, până la clarificarea tuturor aspectelor legate de acest caz, doamna Firea a decis să își depună mandatul de ministru al Familiei.
Vreau să subliniez că apreciez gestul voluntar pe care l-a făcut doamna Firea.

Lucrurile nu trebuie să se oprească însă aici. Aștept acum ca și primarii, șefii de Consilii Județene, directorii de instituții publice locale sau șefii din poliție care au avut o legătură cu “azilele groazei” să își asume pe deplin responsabilitatea. Toți trebuie să facă un pas în spate.

Lucrurile nu se vor schimba, însă, doar cu un număr de demisii. Cel mai grav ar fi ca această indignare legitimă a societății să fie acoperită de un șir de demisii, iar în spate lucrurile să rămână la fel.
Este nevoie de o schimbare reală, în profunzime, ca să putem repara acest sistem odios care a corupt conștiințe în schimbul banilor.

Mi-am asumat ca prim-ministru acest lucru. Și voi merge până la capăt! Voi schimba lucrurile de sus până jos, alături de colegii mei din Guvern, de Biserica Ortodoxă Română și de restul cultelor din România, precum și de societatea civilă. Nu am nicio milă pentru cei care au distrus viețile și sufletele unor oameni fără apărare!”