Ce sunt rachetele hipersonice „Pumnal” – „Kinjal” în limba rusă

Ministerul rus al Apărării a declarat sâmbătă că a utilizat rachete hipersonice “Kinjal” („Pumnal” în traducere), pentru a distruge un depozit subteran de arme şi muniţii aeriene în vestul Ucrainei, ceea ce reprezintă o premieră, relatează AFP.

Acest tip de rachetă, cu manevrabilitate ridicată, sfidează toate sistemele de apărare antiaeriană, potrivit Moscovei. Utilizarea acestui tip de rachetă este o premieră în conflictul din Ucraina, potrivit agenţiei de presă oficiale RIA Novosti. “La 18 martie, complexul aeronautic ‘Kinjal’ cu rachetele sale balistice hipersonice a distrus un important depozit subteran de rachete şi muniţie de aviaţie ale armatei ucrainene în localitatea Deliatin, în regiunea Ivano-Frankivsk”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, Igor Konaşenkov, în cursul conferinţei sale de presă zilnice.

În total, vineri seara, Rusia a efectuat tiruri asupra a 69 de instalaţii militare pe teritoriul Ucrainei, a indicat Ministerul rus al Apărării, între care 12 depozite militare şi 43 de locuri de parcare pentru vehicule militare. “În plus, grupurile antiaeriene ale aviaţiei ruse au doborât 12 drone ucrainene”, a spus Konaşenkov.

Cu astfel de rachete sunt echipate avioanele de luptă Mig-3

Armata rusă a lovit vineri pentru prima dată o ţintă în vestul Ucrainei, unde a distrus o parcare de avioane la o fabrică de reparaţii din apropierea aeroportului din Lviv, potrivit surselor oficiale. Rusia nu a raportat niciodată până acum utilizarea acestei rachete balistice în cele doua conflicte în care este implicată, Ucraina şi Siria. Acest tip de rachetă a fost utilizată de mai multe ori la exerciţii de la primul test reuşit în 2018.

Rachetele balistice hipersonice “Kinjal” şi rachetele de croazieră “Zircon” aparţin unei familii de noi arme dezvoltate de Rusia, pe care Putin le califică drept “invincibile”. Testate cu succes în 2018, ”Kinjal” şi-au atins toate ţintele în timpul testelor la o distanţă de până la 1.000 km, potrivit Ministerului rus al Apărării.

Cu astfel de rachete sunt echipate avioanele de luptă Mig-31. Rusia a dezvoltat acest tip de armament pentru a avea arme capabile să depăşească sisteme de apărare precum scutul american antirachetă în Europa.

Mai multe articole...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole