Ce trebuie să mâncăm în Postul Paștelui ca să nu ne înfometăm

Pe 15 martie a început Postul Paștelui, considerat cel mai aspru și cel mai lung dintre cele patru mari posturi de peste an, rânduite de Biserica Ortodoxă.

Postul este perceput atât ca o etapă de curăţare spirituală, cât și ca o detoxifiere a organismului. Postul Paștelui este considerat a fi unul aspru din punct de vedere alimentar, oamenii renunțând la carne, pește, brânză, lapte, ouă, vin și grăsimi.

Specialiștii în nutriție vorbesc despre faptul că în niciun caz nu trebuie să ne înfometăm. Tot ei sunt cei care vorbesc și despre posibilitatea apariției unui deficit de vitamina B2 în perioada postului. Ce e de făcut dacă ne confruntăm cu așa ceva?

Ar trebui să includem în hrana zilnică alimente precum quinoa, ciuperci, avocado şi migdale.

În plus,  pentru a combate apariţia deficitului de calciu se pot consuma alimente fortificate, cum ar fi laptele vegetal fortificat cu calciu şi vitamina D, care ajută absorbţia acestui mineral, potrivit nutriționistului Adina Rusu.

De asemenea, surse vegetale, cum ar fi spanacul, deși conţin cantităţi însemnate de calciu, au în compoziţie şi acid oxalic, care leagă calciul şi împiedică absorbţia acestuia în organism, în proporţie de 95%.

Alimente de consumat cu moderație

Nutriționisul mai spune că există şi alimente care ar trebui să fie consumate cu moderaţie sau chiar evitate în post.

Este vorba despre unele produse speciale ‘de post’, multe dintre ele încadrându-se perfect în categoria alimentelor junk food, având valoare nutriţională mică, fiind bogate în grăsimi nesănătoase, zahăr şi sare.

Astfel, dulciurile de post, cum ar fi îngheţata de post, biscuiţii de post, napolitanele de post şi multe altele conţin la fel de mult zahăr şi grăsimi ca dulciurile obişnuite din comerţ, fără a aduce vitamine şi minerale.

De asemenea, îndulcitorii vegani – precum melasa, siropul de arţar sau cel de agave – reprezintă tot zahăr adăugat, care, consumat în cantităţi crescute, contribuie la creşterea riscului de boli vasculare şi de obezitate”, a spus  Adina Rusu, potrivit Agerpres.

Nu în ultimul rând, nutriționista subliniază că este foarte important să avem o disciplină a meselor în timpul postului, astfel încât să ne putem ţine apetitul sub control. O alimentație cât mai diversificată și sănătoasă constituind secretul unei vieți sănătoase, la modul general vorbind.  

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Soft pentru estimarea distrugerilor de cladiri in razboi, creat la Galati

Soft pentru estimarea distrugerilor de clădiri în război, creat la Universitatea...

Estimarea distrugerilor provocate de în război de atacurile cu drone și rachete sau bombardamente poate fi realizată cu ajutorul unei aplicații create de un...
primari-buzau

Primari din Buzău părăsesc PSD pentru a se alătura PNL: O...

Într-un recent val de schimbări politice în județul Buzău, mai mulți primari din Partidul Social Democrat (PSD) au decis să treacă la Partidul Național...