Ce trebuie să știți dacă vreți să călătoriți în Franța

Publicat: 01 feb. 2021, 21:30, de Roxana Roseti, în Travel , ? cititori
Ce trebuie să știți dacă vreți să călătoriți în Franța

Toți călătorii cu vârsta de peste 11 ani care sosesc în Franţa din ţările spaţiului european trebuie să prezinte companiei de transport şi autorităţilor de la frontieră, începând cu data de 31 ianuarie, ora 00.00, un test PCR negativ făcut cu maximum 72 de ore înaintea deplasării, informează Ministerul de Externe.

Conform unui comunicat de presă al MAE, autorităţile franceze au revizuit din nou condiţiile de intrare în această ţară în contextul pandemiei de COVID-19. Autorităţile franceze recomandă evitarea călătoriilor neesenţiale.

„Începând cu data de 31 ianuarie 2021, ora 00,00, toate persoanele cu vârsta de peste 11 ani care sosesc în Franţa din ţările spaţiului european (Uniunea Europeană, Andorra, Islanda, Liechtenstein, Monaco, Norvegia, San Marino, Vatican şi Elveţia) au obligaţia de a prezenta companiei de transport şi autorităţilor care efectuează controlul de frontieră un test molecular tip PCR cu rezultat negativ pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, prelevat cu maximum 72 de ore înaintea deplasării. Măsura se aplică pentru toate tipurile de deplasare: aeriană, rutieră, maritimă şi feroviară”, potrivit unui comunicat MAE, CITAT DE Agerpres.

Autorităţile franceze recomandă insistent ca persoanele care sosesc în Hexagon dintr-un alt stat al spaţiului european să se autoizoleze pentru o perioadă de şapte zile şi să efectueze, la finalul acestei perioade, un al doilea test PCR.

Potrivit comunicatului citat, până la acest moment, autorităţile franceze nu au comunicat dacă măsurile se vor aplica şi lucrătorilor transfrontalieri şi transportatorilor.