Ce veste așteaptă România de la cancelarul austriac Nehammer, în martie

Publicat: 02 mart. 2024, 17:36, de Viorela Pitulice, în Internațional , ? cititori
Ce veste așteaptă România de la cancelarul austriac Nehammer, în martie

Cancelarul austriac Karl Nehammer, principalul opozant al intrării României în Schengen, se va afla, în următoarele zile, alături de alți lideri europeni la București la Congresul PPE. O bună ocazie pentru a se aborda și  „chestiunea Schengen”, după cum spune europarlamentarul PNL Rareș Bogdan.

Congresul PPE, la care va fi prezent Nehammer, va reuni peste 2.000 de delegaţi din peste 40 de ţări, printre care  se vor număra preşedintele Comisiei Europene, preşedintele Parlamentului European, şefi de state şi de guverne, preşedinţii de partide din partea PPE, dar şi comisarii europeni care fac parte din familia politică a popularilor europeni.

Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a declarat, sâmbătă, că se negociază în continuare pentru intrarea României în Schengen şi cu graniţele terestre. În cadrul congresului PPE liderul PNL, Nicolae Ciucă, va avea discuții cu liderii europeni care vor veni la București la Congresul PPE, printre care se află și cancelarul Austriei Karl Nehammer.

”Sigur că mi-ar place foarte mult ca, în momentul când veţi face emisiuni, probabil, cu toţi cei 13 şefi de stat şi de guvern care vin la Bucureşti între 6 şi 8 (…) să putem să avem şi un anunţ excepţional. Nu ştiu dacă se va reuşi acest lucru. Nu ascund că lucrăm la asta, încercăm să obţinem o negociere, că, dacă tot vine Karl Nehammer şi îl vedem la faţă, măcar să vină şi cu un anunţ, să nu vină doar cu ideea de a-l înjura”, a declarat Rareș Bogdan la un post TV.

Eurodeputatul Rareş Bogdan este optimist cu privire la șansele României de intrare definitivă în Schengen. ”Da, da, poate fi 2024 cu un anunţ prietenos făcut de liderii partidului de guvernământ din Austria, chiar la congresul de la Bucureşti (…) Nu vreau să creez aşteptare”.

Nehammer, la Congresul PPE de la București

Congresul Partidului Popular European (PPE) are loc, la Bucureşti, în perioada 6-7 martie, la Romexpo, fiind găzduit de Partidul Naţional Liberal.

Programul Congresului PPE va include pregătirile şi strategia pentru alegerile pentru Parlamentul European, manifestul Partidului Popular European, dar şi alegerea principalului candidat al partidului. Va fi, însă, și un bun prilej pentru a se discuta cu Nehammer despre „chestiunea Schengen”, spune Rareș Bogdan.

”Venirea PPE la Bucureşti reprezintă un semn de solidaritate al întregii Uniuni Europene cu România şi statele aflate în vecinătatea războiului declanşat de Rusia în Ucraina”, după cum au transmis organizatorii.