Ce vrea America de la Nicușor, ce vrea Nicușor de la America – prefața unei vizite cruciale

Există momente în viața unui stat în care o singură întrevedere poate să redeseneze priorități, să reafirme direcții sau, dimpotrivă, să demoleze iluzii. Vizita președintelui României, Nicușor Dan, la Washington – anunțată oficial pentru luna septembrie 2025 – este unul dintre acele momente. Nu pentru că ar fi prima de acest fel. Ci pentru că se produce într-un timp în care liniile de falie ale lumii s-au adâncit, iar România, deși aparent stabilă, se află în plin proces de reechilibrare politică, economică și geopolitică.

În jurul acestei vizite s-au adunat o serie de semne de întrebare fundamentale. Nu întâmplător. Căci, dincolo de declarațiile diplomatice protocolare și gesturile de curtoazie, se desfășoară o negociere de fond: despre cum va arăta locul României în sistemul de alianțe occidentale și ce rol i se rezervă în jocul de interese dintre Washington, Bruxelles și Moscova.

O invitație care nu este doar simbolică

Donald Trump – revenit la Casa Albă pentru un al doilea mandat cu mult mai puțină răbdare față de Uniunea Europeană – l-a invitat oficial pe președintele român la Washington. Anunțul a fost făcut public pe 20 iulie, prin intermediul consilierului român Cristian Diaconescu. În planul simbolic, invitația poate fi interpretată drept o recunoaștere a orientării pro-occidentale a președintelui Dan și o încercare a administrației Trump de a-și securiza un aliat important pe flancul estic al Europei. Dar simplificările de acest gen sunt insuficiente.

Invitația lui Trump vine într-un moment în care SUA își reconfigurează radical prioritățile externe. Nu mai e vorba doar de a menține „umbrela NATO” peste Estul Europei, ci de a construi un sistem de relații bilaterale mult mai directe, mai pragmatice, mai selective. Iar în această logică, România nu este valorizată pentru că face parte dintr-un ansamblu, ci pentru ceea ce poate livra concret.

De ce acum? Factorii de context

Există cel puțin trei niveluri de motivație pentru această vizită:

1. Geopolitica flancului estic. Războiul din Ucraina nu dă semne de sfârșit, iar Polonia, deși loială Americii, și-a pierdut o parte din avântul moral. În acest vid de entuziasm și claritate, România poate fi poziționată ca principal punct de sprijin. Nu în sensul retoric al „aliatului de nădejde”, ci ca infrastructură logistică, sursă de resursă umană și vector regional de influență.
2. Revenirea lui Trump și filosofia bilateralizării. Spre deosebire de administrațiile anterioare, Trump evită construcțiile multilaterale și favorizează înțelegerile directe. Cu alte cuvinte, parteneriatele strategice devin acum contracte negociate direct, cu termeni clari și beneficii măsurabile. România are de ales între a rămâne un „beneficiar” pasiv al protecției americane sau a deveni un „partener cu aport”.
3. Resetarea României. Victoria lui Nicușor Dan în alegerile prezidențiale a fost primită pozitiv în marile capitale occidentale. Într-un peisaj regional marcat de ascensiunea forțelor naționaliste, victoria unui independent pro-european, cu discurs tehnocrat și reformist, a fost percepută ca un semn de normalizare. Vizita din septembrie vine să cristalizeze această impresie, să o așeze într-un cadru instituțional clar.

Ce vrea America de la Nicușor Dan

Washingtonul nu are o agendă secretă în privința României. Dar are așteptări precise:

• Securitate regională și disciplină militară. Prezența americană în România nu e o chestiune de curtoazie. Este o piesă de infrastructură strategică. Bazele de la Mihail Kogălniceanu, Deveselu sau Cincu sunt parte a sistemului defensiv care protejează nu doar România, ci întregul flanc sud-estic NATO. SUA vor garanții că România rămâne un furnizor de stabilitate, nu o sursă de ambiguitate.
• Gazele, uraniul și porturile. America este interesată de accesul la resurse energetice – nu doar prin prisma exportului, ci și a controlului logistic. Portul Constanța joacă un rol crucial în tranzitul de gaze, dar și în infrastructura de cabluri de date și energie. De asemenea, România rămâne printre puținele țări care pot furniza uraniu pentru reactoarele americane de nouă generație.
• Contracararea influenței ruse. România e un caz ciudat: un stat pro-NATO, dar cu numeroase personaje publice și instituții contaminate de rețele de influență rusească. Washingtonul vrea mai multă claritate în această privință. Vizita poate include și un mesaj ferm privind nevoia de curățenie în zona serviciilor, a justiției și a contractelor strategice.

Ce vrea Nicușor Dan de la America

Din perspectiva liderului român, miza nu este de a face pe plac Washingtonului, ci de a obține sprijin real pentru un proiect de refacere a României în cheie occidentală.

• Asigurarea sprijinului diplomatic în Europa. Dan știe că, fără o relație solidă cu SUA, România rămâne vulnerabilă în interiorul UE – unde Germania și Franța nu privesc întotdeauna cu simpatie demersurile de reformă din Est. Vizita la Trump are potențialul de a repoziționa România ca aliat strategic de prim plan, nu ca simplu executant de directive europene.
• Acces la tehnologie și infrastructură. România are nevoie de investiții reale în digitalizare, cercetare, inteligență artificială și infrastructură smart. SUA pot fi un partener esențial în aceste domenii, dacă sunt convinse că există seriozitate, transparență și continuitate în proiectele lansate.
• Un acord de securitate cibernetică. La fel cum Polonia a semnat în trecut parteneriate speciale în domeniul apărării cibernetice, România caută un cadru similar. Într-o lume în care atacurile nu mai vin doar prin rachete, ci prin algoritmi, parteneriatele tehnologice devin esențiale pentru apărare.

Între loialitate și autonomie

Nicușor Dan nu este omul compromisurilor mimate. Vizita din septembrie îl va obliga să aleagă între două strategii:

1. O loialitate clară față de Washington, în speranța că acest lucru va întări poziția României în raport cu UE și va atrage investiții americane directe.
2. O autonomie calculată, care să păstreze libertatea de mișcare a României între axe, fără să pară un „vasal docil” al administrației Trump – cu toate riscurile de imagine pe care această asociere le poate aduce în Europa.

Testul lucidității

Vizita lui Nicușor Dan la Washington nu va fi una festivistă. Nu e o călătorie de imagine, ci o negociere grea, în care vor conta nu zâmbetele și fotografiile, ci ceea ce se semnează sau nu se semnează. Pentru Trump, România poate deveni o piesă importantă într-un puzzle pe care îl rescrie cu mâna liberă, fără să mai țină cont de coregrafia diplomatică a trecutului. Pentru Nicușor Dan, e primul test internațional de calibru, în care trebuie să dovedească nu doar bunăvoință, ci viziune, precizie și o doză de inteligență geopolitică autentică.

Adevărata întrebare nu este „dacă” România va avea parte de sprijinul Americii, ci „în ce condiții” și „cu ce costuri”. Iar răspunsul nu se va da în conferința de presă de după vizită, ci în deciziile care vor urma. În acorduri. În investiții. Și, mai ales, în felul în care România va începe sau nu să-și rescrie destinul în funcție de ceea ce își asumă – lucid, calm, fără iluzii – la Washington.