Cea mai amplă ediție a Huawei Seeds for the Future s-a încheiat cu premierea studenților din România și Republica Moldova

Huawei a încheiat cea de-a noua ediție a programului Seeds for the Future cu o ceremonie de premiere a studenților participanți, fiind cea mai amplă ediție a programului de la debutul acestuia din 2014, în România. 35 de studenți din România și Republica Moldova au venit în București pentru cursurile de abilități tehnice și de pregătire interculturală, desfășurate pe parcursul a 8 zile.

Un număr de 9 experți, profesori și o vizită la laboratorul tehnologic din cadrul Universității Politehnica din București au stat la baza activităților didactice desfășurate, făcând ca ediția 2022 a programului Seeds for the Future să fie cea mai amplă de până acum în România.

În cadrul ceremoniei de închidere, studenții au fost premiați la categoriile „Best Public Speaker”, „Best Team Leader”, „Sustainability Advocate”, „Best TECH4GOOD Group Project” și „Best Seed of the Year”. La ceremonie au fost prezenți oficiali guvernamentali, reprezentanți ai Huawei România, precum și reprezentanți ai universităților de top.

În fiecare an, Huawei reunește în acest program studenți de la universități de top, nu doar din România, ci și la nivel global, oferindu-le o experiență uimitoare, care le poate schimba viața. Scopul nostru este să dăm șansa tinerilor să exploreze tehnologia Huawei de ultimă oră și să-și îmbogățească orizontul cultural. Avem încredere că studenții noștri își vor valorifica la maximum potențialul în anii care urmează și vor contribui din plin la dezvoltarea lumii digitale a viitorului”, a declarat Jensen Li, CEO Huawei Romania, în cadrul ceremoniei de închidere.

Pe parcursul programului, participanții au interacționat direct cu experți și intermediari din domeniul afacerilor, tehnologiei și culturii chineze. De exemplu, în cadrul zilei de curs dedicată telecomunicațiilor și securității cibernetice, studenții au putut discuta cu Dan Vultur, Ofițer Securitate Cibernetică și Protecția Datelor al Huawei România, despre modul în care Huawei își menține siguranța rețelelor, precum și despre standardele de securitate cibernetică existente la nivel internațional și în Europa. De asemenea, studenții au avut ocazia să își perfecționeze competențele de public speaking prin seminarii dedicate.

Când m-am înscris în cadrul acestui program, mi-am dorit să fac parte dintr-un grup de tineri viitori lideri. În cadrul cursurilor, interacțiunea cu profesorii a fost unică, am putut să iau contact cu o mulțime de personalități importante care fac lucruri ce contează pentru România și pentru lumea în care trăim. Experiența mea în cadrul programului Seeds for the Future a fost un mix între cultură și competențe atât tehnice, cât și non-tehnice. La finalul acestui program, pot spune că am acumulat cunoștințe extraordinar de bogate și că plec cu o viziune către viitor mult mai amplă decât înainte”, a spus Mihnea Popescu, student câștigător al premiului Best Seed of the Year Award.

Totodată, ca cerință pentru a putea să absolve programul, studenții au trebuit să participe în competiția TECH4GOOD, ce a presupus lucrul în echipă pentru dezvoltarea unor proiecte tehnologice care să se adreseze unor probleme de actualitate, precum reducerea consumului de energie sau poluarea. Proiectul câștigător realizat de studenți, intitulat ”Helping hands”, constă într-un sistem dedicat de îngrijire la domiciliu pentru vârstnici, ce facilitează supravegherea ușoară a acestora și accesul la servicii de urgență, prin intermediul unui sistem de monitorizare și a unei aplicații ce înglobează inteligența artificială și Cloud computing. Însă, toți studenții din cadrul programului Seeds for the Future sunt încurajați să ia parte la competiția internațională TECH4GOOD, care va avea loc la începutul anului 2023, unde vor avea șansa să primească investiții direct de la Huawei pentru proiectele lor.

În România, programul ”Seeds for the Future” se derulează din 2014, contribuind până acum la formarea a peste 300 de studenți pasionați de tehnologia informației și comunicațiilor. Programul reprezintă pentru studenții înscriși o oportunitate de învățare și de perfecționare atât a abilităților tehnice, cât și a celor personale, având un rol important în debutul lor din punct de vedere profesional după absolvirea studiilor.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Piedone, ironie fină la adresa politicienilor: Nu e pește ca morunul,...

Cristian Popescu Piedone are un nou mesaj foarte ironic la adresa politicienilor care încearcă să rezolve problemele serioase ale comunității cu soluții inadecvate sau...

Toți membrii filialei PMP Sector 5 și-au depus demisia și s-au...

PUSL, partidul condus de Cristian Popescu Piedone, a dat o lovitură puternică de imagine după ce a atras o filială întreagă a PMP. Președintele...