Cea mai cunoscută berărie istorică din București, vândută. Ce planuri are noul proprietar

Publicat: 03 feb. 2026, 22:46, de Corina Oprea, în ECONOMIE , ? cititori
Cea mai cunoscută berărie istorică din București, vândută. Ce planuri are noul proprietar

Una dintre cele mai vechi și simbolice berării din București, Gambrinus, își schimbă proprietarul. Dragoș Petrescu, fondatorul grupului City Grill, a cumpărat locația din zona Cișmigiu, într-o tranzacție care vizează în principal clădirea istorică, urmând ca spațiul să fie transformat într-un concept nou, orientat către generațiile tinere, fără a pierde complet legătura cu trecutul său cultural.

De la simbol boem, la nou concept pentru generațiile Z și Y

Dragoș Petrescu, proprietarul City Grill, a confirmat achiziția Berăriei Gambrinus, una dintre cele mai cunoscute locante bucureștene, celebră pentru legătura sa cu dramaturgul Ion Luca Caragiale. Tranzacția, despre care a informat Mediafax, vizează în principal componenta imobiliară, nu doar brandul cu valoare istorică.

Antreprenorul a explicat, într-o declarație pentru Ziarul Financiar, că strategia urmată în cazul Gambrinus este similară cu cea aplicată anterior în aceeași zonă, prin preluarea fostului restaurant Monte Carlo, un alt reper cunoscut din apropierea Parcului Cișmigiu.

„Achiziția Berăriei Gambrinus urmează modelul aplicat anterior în aceeași zonă”, a precizat Dragoș Petrescu, subliniind faptul că interesul principal îl reprezintă clădirile în care au funcționat aceste spații istorice.

Numele rămâne, dar nu neapărat în forma completă

În ceea ce privește viitorul berăriei, noul proprietar nu exclude modificări importante. Petrescu a spus că viitorul concept ar putea să nu păstreze integral numele Gambrinus, însă intenția declarată este de a conserva „amprenta istorică” a locului.

Planurile vizează în special atragerea publicului tânăr, în special a generațiilor Z și Y, considerate mai exigente, dar și mai dispuse să cheltuiască atunci când ies în oraș. Spațiul care va fi transformat este cel de pe strada Ion Brezoianu, lângă localul DeSoi, nu cel situat în colțul cu bulevardul Regina Elisabeta.

Potrivit antreprenorului, generațiile Z și Y reprezintă în prezent aproximativ 30–35% din totalul clienților City Grill, iar „întinerirea” portofoliului este o direcție strategică asumată.

Presiuni în piață și consum în scădere

Din punct de vedere financiar, Dragoș Petrescu a vorbit despre un context dificil pentru industria ospitalității. Anul 2025 a adus presiuni semnificative în piață, iar consumul în restaurante a înregistrat o scădere, mai ales la nivelul valorii bonului mediu.

„Numărul de clienți a rămas stabil”, a explicat antreprenorul, însă aceștia cheltuiesc mai puțin per vizită, un semnal clar al schimbărilor din comportamentul de consum.

Numele „Gambrinus” are o semnificație aparte în cultura berii europene, fiind asociat cu un personaj legendar, considerat un fel de „rege” al berii. În București, denumirea este folosită încă din secolul al XIX-lea, devenind rapid sinonimă cu viața boemă a orașului.

În 1897, o berărie Gambrinus funcționa la parterul Casei Mandy, pe strada Ion Câmpineanu nr. 4, în apropierea Căii Victoriei și a vechiului Teatru Național. Patru ani mai târziu, în 1901, localul este preluat de Ion Luca Caragiale, care îl transformă într-un veritabil centru al vieții culturale bucureștene.

Aici se întâlneau actori, gazetari și scriitori, iar berăria intra inclusiv în imaginarul literar caragialian, ceea ce i-a amplificat notorietatea. Unele relatări arată că, în jurul anului 1906, Grigoraș Dinicu s-ar fi asociat cu localul, Gambrinus devenind și un reper pentru muzica lăutărească.

Demolări, relansări și continuitate

În anii ’20, anumite surse indică faptul că Fabrica de Bere Luther a ajuns să controleze berăria, pe care a dat-o ulterior în concesiune. În jurul anului 1940, clădirea din zona Câmpineanu–Teatru a fost demolată, marcând finalul primei mari etape din istoria Gambrinus.

Numele a fost însă reluat în 1941, odată cu deschiderea unei noi berării la parterul fostului Palace Hotel, clădire cunoscută ulterior drept Hotel Cișmigiu. Noua locație a continuat explicit tradiția vechii berării, iar mai multe surse îl menționează pe „Naumescu” drept inițiator sau proprietar al acestui demers.

Clădirea hotelului, ridicată în 1912, este legată de numele inginerului Nicolae Nacu Pissiota și al arhitectului Arghir Culina, figuri des invocate în istoria imobilului.

După 1948, hotelul a fost naționalizat și și-a schimbat denumirea, iar spațiile comerciale de la parter, inclusiv fosta berărie, au trecut prin multiple transformări, la fel ca multe alte repere interbelice din centrul Capitalei.