Cea mai puternică erupție a vulcanului Etna. Imagini spectaculoase (VIDEO)

Publicat: 17 feb. 2021, 22:30, de Eliza Popa, în Internațional , ? cititori
Cea mai puternică erupție a vulcanului Etna. Imagini spectaculoase (VIDEO)

Vulcanul Etna a erupt din nou, înregistrându-se o puternică activitate explozivă în zona Cataniei din Sicilia, Italia. A fost generat un nor înalt de cenușă de lavă, care s-a dispersat spre sud.

Unitatea de criză a aeroportului internațional din Catania și-a suspendat operațiunile din cauza erupției car a avut loc marți. Coloana de fum și cenușă emisă de craterul de sud-est are o înălțime de peste un kilometru, iar întunericul nu oferă garanţii pentru siguranța zborurilor.

Este vorba despre cea mai semnificativă erupţie a vulcanului din ultimii ani.

Potrivit ANSA, fenomenul a evoluat într-un izvor artezian de lavă, cu formarea unui nor de cenușă foarte înalt și gros, ceea ce a dus la depunerea unui strat de cenușă de lavă asupra aşezărilor din jur.

Din punct de vedere seismic, în ultimele ore, amplitudinea medie a tremurului vulcanic a rămas ridicată, și înainte de explozia de la craterul din vârf, s-a înregistrat brusc o creștere semnificativă.

https://www.youtube.com/watch?v=96MRohS_pPM